Liga a III-a a devenit un eşalon fotbalistic anost, în care competitivitatea este mult diminuată din cauza nivelului valoric foarte slab. Nu a fost dintotdeauna aşa, dar interesele unora, puse mai presus de scopul esenţial, acela de a juca fotbal pe bune, au condus la această stare de fapt, care nu poate face bine nimănui. În această mocirlă se zbat şi cele trei echipe prahovene angrenate la acest nivel competiţional: Fortuna Poiana Câmpina, Municipal Câmpina şi Conpet Ploieşti. Dintre acestea, Fortuna Poiana Câmpina are speranţele cele mai mari că poate face pasul spre al doilea eşalon. Aflată la doar patru puncte în spatele liderului, Argeşul Piteşti, gruparea din Câmpina a pregătit un retur care să aducă punctele necesare promovării. Bine, astea sunt calculele prahovenilor, dar argeşenii au şi ei varianta lor! Şi, în definitiv, o echipă precum Fortuna, care nu a reuşit să promoveze în sezonul trecut în dauna Unirii Tărlungeni, poate să ia în calcul varianta că nici de această dată nu va reuşi. Ceea ce mie, sincer, mi se pare neverosimil, ţinând cont de eforturile financiare pe care le-au făcut conducătorii acestei grupări. Cealaltă echipă din Câmpina, Municipal, a arătat destul de bine pe parcursul turului, dar a plătit în puncte lipsa de consecvenţă în evoluţii. În fine, Conpet este singura echipă prahoveană care nu are de ce să privească spre promovare. Nici nu şi-a propus-o şi nici nu ar avea forţa pentru aşa ceva. Cu o echipă în reconstrucţie şi cu un nou manageriat asigurat de Lucian Rădulescu, Conpet ar putea deveni, însă, un pol de interes abia din sezonul viitor.
Cert este faptul că, la cât de scăzut este nivelul valoric din acest eşalon, orice este posibil. Chiar şi ca o echipă să îşi propună să joace doar pe teren, ceea ce ar fi, oricum, un plus!