David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber Campionatul Mondial de înot pentru juniori de la Lima, stabilind un nou record al competiţiei.

 

”România şi-a trecut în cont o nouă medalie de AUR la această ediţie a Campionatului Mondial de înot pentru juniori de la Lima. Succesul a fost realizat de extraordinarul David Popovici, în finala probei de 200 m liber. Sportivul antrenorului Adrian Rădulescu a încheiat cursa cu timpul de 1:46.18 min. şi a câştigat fără emoţii medalia de AUR cu un nou record al competiţiei”, anunţă Federaţia Română de Nataţie.

 

Astfel, după aurul de la Mondialele de seniori, aurul de la Europenele de juniori şi aurul de la Europenele de seniori, David îşi trece în palmares şi aurul la Mondialele de juniori, întregind astfel o vară fantastică pentru el şi pentru nataţia românească, precizează Federaţia.

 

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro