România, Bulgaria, Grecia şi Serbia analizează o posibilă candidatură comună pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030, a anunţat vineri premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Reuters.
Ţările din Balcani nu au organizat niciodată Cupa Mondială, însă fosta Iugoslavie, care s-a destrămat în 1991, a găzduit un turneul final al Campionatului European 1976 cu patru echipe.
„Cred că merită să discutăm acest plan al lui Tsipras (premierul elen Alexis Tsipras), a declarat Borisov cu prilejul unei conferinţe de presă din timpul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-Grecia-România-Serbia de la Varna.
Tsipras a spus că vor fi demarate consultări între cele patru ţări privind posibilitatea de a deveni candidate la un eveniment sportiv major în următoarea perioadă de 10 ani.
„La fel ca Bulgaria şi Italia, gazde ale Campionatului Mondial de volei masculin, cele patru ţări - Serbia, Grecia, România şi Bulgaria - pot să găzduiască CM 2030 de fotbal“, a spus Borisov.
Pentru CM 2030, Anglia şi-a anunţat deja intenţia de a întocmi un studiu de fezabilitate pentru o candidatură comună alături de Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor. Irlanda şi-a manifestat de asemenea interesul de a se alătura acestei candidaturi.
În America de Sud, Argentina, Uruguay şi Paraguay şi-au anunţat deja intenţia pentru o candidatură comună la CM 2030, an în care se va marca a 100-a aniversare de la prima Cupă Mondială care a avut loc în Uruguay (1930).
Marocul, după 5 candidaturi eşuate, ultima pentru CM 2026, se gândeşte la o nouă încercare în 2030, de data aceasta alături de Algeria şi Tunisia.
Ediţia 2026 a CM va fi organizată în comun de SUA, Mexic şi Canada. Ediţia din 2022 va fi găzduită de Qatar.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.
Fotbal: Grecia, Bulgaria, România şi Serbia plănuiesc o candidatură comună pentru CM 2030
7 noiembrie 2018
- citeşte totul despre:
- romania,
- cupa mondiala,
- candidatura,
- campionat european,
- bulgaria
(67 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Gicu Grozav NU vine la Petrolul Ploieşti!
(2 octombrie 2018)
1600 vizualizări
Doar locul II pentru CSM Ploieşti
(10 august 2014)
82 vizualizări
Fostul antrenor al atletei Iulia Stepanova, suspendat zece ani
(25 decembrie 2016)
442 vizualizări
Când începe Liga 1? Două date avansate de LPF
(5 mai 2020)
176 vizualizări
Ponturile zilei – 23 octombrie
(23 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
144 vizualizări
Câştigătorii biletelor la meciul Petrolul – FC Vaslui
(4 decembrie 2013)
137 vizualizări
Mihaela Buzărnescu, victorie categorică în finala de la San Jose. Performanţă uriaşă şi un vis împlinit
(6 august 2018)
93 vizualizări
Va fi Gerson soluţia din defensiva Petrolului?
(24 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
413 vizualizări
Echipele de handbal vor supravieţui. CSM revine asupra deciziei de retragere din campionat
(21 septembrie 2016)
166 vizualizări
LPF interzice rolele de hârtie la meciurile din Liga I
(3 mai 2017)
402 vizualizări
Benga nu pleacă!
(8 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
457 vizualizări
Veracruz l-a prezentat pe Albin pe site. Andi Crângu: “Nu a semnat cu nimeni!”
(17 decembrie 2014 - Ciprian RADU)
881 vizualizări
Locul 1 mondial vine şi cu mulţi bani! Ce bonus primeşte Simona Halep
(29 octombrie 2017)
117 vizualizări
Câştigătorii biletelor la meciul Petrolul - Dinamo
(28 martie 2014)
207 vizualizări
Teixeira şi Geraldo “trag tare” la antrenamente
(16 aprilie 2015 - Ciprian RADU)
816 vizualizări
Petrolul – Oţelul Galaţi 2-0 (1-0) Ipsa şi Mareş au marcat golurile lupilor
(15 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
455 vizualizări
Sanja Vlaskalic a semnat cu CSM Ploieşti
(17 iulie 2014)
163 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























