Suporterii Petrolului de la Peluza I Ilie Oană nu au rămas indiferenţi după comunicatul publicat de clubul ploieştean, în care se anunţa că se ia în calcul relocarea meciurilor de pe teren propriu pe un alt stadion, din cauza problemelor cu spaţiile publicitare pe care le are cu administratorul arenei, CSM Ploieşti.
Aceştia se declară surprinşi şi indignaţi că nu li s-a solicitat un punct de vedere în această problemă şi îi cer demisia de onoare preşedintelui Cristian Vlad. Fostul mijlocaş este acuzat că gestionează amatoriceşte clubul şi că prezenţa sa a devenit una nocivă.
Peluza I Ilie Oană consideră că ultimul mesaj al conducerii Petrolului este menit "să creeze un nou război între fani şi Primăria Ploieşti, război care nu ne aparţine".
Iată comunicatul Peluzei I Ilie Oană:
"Am luat act cu surprindere şi cu indignare de comunicatul de presă emis de conducerea clubului nostru prin care se anunţă că s-a luat decizia ca Petrolul Ploieşti să nu mai joace pe stadionul Ilie Oană, decizie luată fără a solicita şi un punct de vedere al reprezentanţilor suporterilor din Comitetul Director. Noi, Peluza I Ilie Oană, considerăm că este una în defavoarea suporterilor ploieşteni, menită să creeze un nou război între fani şi Primăria Ploieşti, război care nu ne aparţine. Practic vorbim despre nişte divergenţă între conducerea ACS Petrolul 52 şi CSM Ploieşti, instituţia care are în administrare stadionul Ilie Oană, divergenţe care nu afectează în niciun fel bunul mers al clubului nostru.
În aceste condiţii, Peluza I Ilie Oană doreşte să tragă un ultim semnal de alarmă asupra modului în care Cristi Vlad, preşedintele ACS Petrolul 52, a decis să conducă destinele acestui club. Sperăm ca în ultimul ceas să realizeze faptul că modul în care gestionează problemele clubului este unul amatoresc şi că prin acţiunile sale nu face decât rău suporterilor, cei care l-au susţinut pentru a ocupa actuala funcţie. Totodată, sperăm să conştientizeze cât de nocivă este prezenţa sa la club şi să îşi dea demisia de onoare.
Pe această cale dorim să anunţăm faptul că, noi, Peluza I Ilie Oană, nu mai acceptăm ca acest conducător, în speţă Cristi Vlad, să nu facă demersurile necesare pentru ca echipa să se numească FC Petrolul Ploieşti. Nu mai acceptăm să jucăm sub numele de ACS Petrolul 52 doar pentru ca preşedintele Cristi Vlad să îşi păstreze funcţia.
Peluza I Ilie Oană va lupta până la capăt pentru ca proiectul demarat să fie dus la bun sfârşit, iar echipa noastră de suflet să îşi recapete numele de FC Petrolul Ploieşti!
Demisia, Cristi Vlad!"
Peluza I Ilie Oană cere din nou demisia lui Cristi Vlad
24 august 2018
- citeşte totul despre:
- suporteri,
- peluza,
- ilie oana,
- csm ploiesti,
- probleme,
- teren,
- stadion,
- cristi vlad,
- demisie
(668 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Prezentare de gală pentru Adi Mutu pe „Ilie Oană”
(11 ianuarie 2014)
2392 vizualizări
Gane: Am învins în cel mai important moment al nostru
(29 martie 2016)
112 vizualizări
SUPERCUPA ROMÂNIEI: PETROLUL - STEAUA, livetext
(10 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
174 vizualizări
Petrolul schimbă sistemul. Cum vor evolua lupii
(18 martie 2016 - Ciprian RADU)
298 vizualizări
Iordănescu a anunţat lista stranierilor pentru meciurile cu Finlanda şi Feroe
(2 octombrie 2015)
1063 vizualizări
Ce mai fac foştii jucători ai Petrolului (I). A ÎNCEPUT CU EI: Hamza, Zerka, Boudjemaa
(21 iulie 2015 - Ciprian RADU)
1890 vizualizări
Cu ce echipe a picat România în grupă, în preliminariile Euro 2020
(2 decembrie 2018)
118 vizualizări
Stoichiţă, despre scandalul pariorilor din fotbal: N-ar trebui pedepsiţi!
(21 noiembrie 2015 - Ciprian RADU)
76 vizualizări
Tamuz are program separat şi nu merge în Serbia
(20 iunie 2015)
106 vizualizări
Gest emoţionant făcut de jucătorii Belgiei pentru o suporteră de 80 de ani!
(1 iulie 2014)
128 vizualizări
Ponturile zilei – 1 noiembrie
(1 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
155 vizualizări
Concursul de înot Cupa „Moş Crăciun”, fără taxă de înscriere!
(5 decembrie 2015)
246 vizualizări
Vivi Răchită trece prin momente grele
(12 august 2016)
303 vizualizări
S-a decis ora de start a partidei Simona Halep - Elise Mertens!
(26 ianuarie 2020)
96 vizualizări
Simona Halep va întâlni o jucătoare din calificări, în primul tur al US Open. Ea poate juca împotriva Biancăi Andreescu, în optimi
(23 august 2019)
94 vizualizări
Pablo De Lucas revine la Ploieşti. Cu FC Viitorul
(30 ianuarie 2016)
378 vizualizări
Un singur meci într-un sezon şi jumătate! Petrolul a renunţat la Bolboaşă
(23 februarie 2016 - Ciprian RADU)
186 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























