FC Petrolul se pregăteşte să ia startul în cursa promovării în primul eşalon, mâine, de la ora 15.30 urmând să susţină, pe “Ilie Oană”, primul joc oficial din cadrul ediţiei 2018-2019 a Ligii 2 Casa Pariurilor. “Lupii” vor primi vizita ilfovenilor de la Sportul Snagov, întâlnirea fiind prefaţată, într-o conferinţă de presă organizată, de către antrenorul Leo Grozavu, “căpitanul” Sebastian Ghinga şi tânărul jucător Robert Grecu.
“Suntem conştienţi, cu toţii, de faptul că ne aşteaptă un campionat lung şi istovitor. Dar, în ceea ce mă priveşte, sunt convins că, la final, ne vom bucura cu toţii şi, desigur, nu iau în calcul decât promovarea pe prima scenă”, a fost mesajul, răspicat, pe care l-a transmis, în debutul conferinţei de presă, antrenorul Leo Grozavu.
Tehnicianul a vorbit, apoi, despre ceea ce s-a întâmplat în această vară, dar şi despre aşteptările pe care le are de la primul meci şi de la restul sezonului. „Am parcurs, până în momentul de faţă, o perioadă de şase săptămâni în care am reuşit să ne cunoaştem mai bine, eu şi jucătorii, şi să stabilim principiile după care vom lucra în continuare. Iar, legat de asta, nu pot să spun decât că sunt mulţumit despre modul în care toată lumea s-a angajat la această muncă”, a afirmat Leo Grozavu. „Orice început este greu, indiferent cu cine am fi jucat. Întâlnim o echipă a Snagovului care s-a întărit foarte mult în această vară, a adus jucători cu experienţă, care au evoluat şi în prima ligă, aşa încât, cu siguranţă, primul joc nu va fi deloc unul facil. Firesc, nu suntem la potenţial maxim, pentru că e începutul de campionat, meciurile amicale sunt una, oficialele alta, dar asta nu va fi o scuză în cazul în care nu vom începe cu dreptul. Şi eu şi jucătorii suntem conştienţi de responsabilitatea care apasă pe umerii noştri, va trebui să dăm totul pe teren şi sunt convins că, pe măsură ce vom înainte în campionat, ne vom apropia de ceea ce îmi doresc eu. Aş fi ipocrit să spun că nu am emoţii, dar sunt şi foarte încrezător. I-am simţit pe băieţi motivaţi, am muncit foarte bine şi sperăm ca, la sfârşit, să ne bucurăm cu toţii”, a completat antrenorul „galben-albaştrilor”.
Leo Grozavu a mai spus şi că lotul cu care Petrolul va aborda stagiunea următoare nu este, încă, definitivat, fiind deschis oricărei variante ce poate creşte nivelul grupului petroliştilor. „Sigur, ca orice antrenor, şi eu îmi doresc să lucrez cu jucători cât mai buni. Vom încerca, până la finalul perioadei de transferări, să aducem şi alţi fotbalişti, care să vină cu acea plus-valoare de care are nevoie lotul nostru. Nu spun că sunt nemulţumit de ceea ce avem la momentul actual, dar anumite compartimente, cum ar fi cel de atac, nu sunt dublate pe măsura la ceea ce îmi doresc, astfel încât să avem un parcurs cât mai liniştit. Dacă o să apară un jucător bun, pe orice post, şi dacă se va încadra, din punct de vedere sportiv şi financiar, în ceea ce ne propunem noi, atunci vom face toate eforturile să îl aducem”, a mai spus Leo Grozavu, cel care a avut şi un mesaj pentru suporterii „lupilor”. „Suporterii sunt un factor foarte important. Şi în declaraţiile mele anterioare am încercat să fac un apel către ei, pentru că este foarte important aportul lor. Ştim cu toţii, la Ploieşti tribuna este apropiată de echipă, şi îmi doresc să fie la fel şi în acest an. Sigur, şi prestaţia noastră este foarte importantă, iar dacă vom şti cum să-i aducem aprope de noi, atunci sunt convins că vor fi, cu adevărat, cel de-al „12”-lea jucător al Petrolului”, a încheiat antrenorul ploieştenilor.
Partida dintre FC Petrolul Ploieşti şi Sportul Snagov va începe la ora 15.30, iar biletele poti fi achiziţionate de la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”, deschisă sâmbătă până la startul întâlnirii.
Jocul va fi arbitrat de către o brigadă ce îl va avea la centru pe Robert Dumitru (Sf. Gheorghe), cel care va fi secondat de Romică Bîrdeş (Piteşti) şi Adrian Vornicu (Iaşi). Ca arbitru de rezervă a fost delegat Mariu Chiţu (Târgovişte), iar observatori vor fi Laurenţiu Vărgatu (Brăila, pentru arbitraj) şi Mircea Bucur (Tg. Mureş, pentru organizare).
Gata de start: sâmbătă, FC Petrolul – Sportul Snagov
4 august 2018
- citeşte totul despre:
- petrolul,
- snagov,
- fotbal,
- liga2,
- leo grozavu
(140 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rapid a învins CSA Steaua, cu 3-1, şi a câştigat Cupa României, faza pe Bucureşti
(11 iunie 2018)
58 vizualizări
Supermoda
(5 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
109 vizualizări
Playout: Cu câte puncte intră adversarele Petrolului
(29 februarie 2016)
216 vizualizări
Mai buni ca joc, nu şi pe tabelă!
(1 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
169 vizualizări
Prea buni
(21 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
127 vizualizări
Comunicat FC Petrolul: Activitatea echipei nu va fi afectată
(25 noiembrie 2014)
110 vizualizări
Cosmin Contra vrea să transfere un jucător de la Petrolul!
(7 iunie 2014)
967 vizualizări
Grozav a fugit din Cecenia şi se judecă cu Terek
(22 noiembrie 2014)
1194 vizualizări
Dan Capră, despre Guilherme şi Grozav
(2 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
1038 vizualizări
Momente de groază pentru Dinamo! Zeci de ultraşi cu cagule au oprit autocarul "câinilor" şi i-au spart geamurile cu pietre
(17 august 2019)
140 vizualizări
Samaras a calificat Grecia, Piţurcă a intrat la TVR să se laude!
(25 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
218 vizualizări
Petrolul are campionatul ei!
(28 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
942 vizualizări
Toto Tamuz, cu gândul la titlu: "Vreau să fac fanii fericiţi! "
(16 februarie 2014)
724 vizualizări
Şi dinamoviştii văd Petrolul ca favorită la titlu
(6 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
315 vizualizări
LPF: Când încep playoff-ul şi playout-ul
(14 ianuarie 2016)
290 vizualizări
Bianca Andreescu s-a calificat in semifinale la US Open
(5 septembrie 2019)
69 vizualizări
Simona Halep, cea mai bună performanţă la Roland Garros
(30 mai 2014)
380 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























