Petrolul a trecut primul hop al returului de campionat. Nici într-o conjunctură favorabilă, Braşovul nu-i uşor de răpus. Nu pentru că ar fi vreo echipă, ci pentru că e în stare să sape tranşee şi pe un teren de beton armat!

Dar conjunctura nu a fost deloc bună pentru Petrolul. Problemele au săpat cu cruzime în osatura lupilor şi era greu de prevăzut cât de drept vor sta elevii lui Mircea Rednic la primul meci După Insolvenţă.

Jucătorii au avut dreptate. Au spus că vor respecta suporterii şi echipa şi au sfârşit prin a se respecta şi pe ei înşişi. Cu bune şi cu mai puţin bune, fotbaliştii trimişi în teren de Mircea Rednic au încercat să-şi facă datoria cât mai bine.

Dacă, până în iarnă, Petrolul stătea în trei jucători pe faza de atac, în Albin, Teixeira şi Tamuz, acum a stat într-unul singur. În Filipe Teixeira, marcatorul golului de 1-0, omul care tras după el, din răsputeri, ofensiva. La meciul cu FC Braşov s-a văzut cel mai bine cât cântăresc greii Petrolului.

Filipe a dus mingea din stânga spre centru, la 25 de metri, şi a şutat, puternic, aproape din întoarcere, fără nicio speranţă pentru portarul Marinescu!  

În detaliu, s-au mai văzut şi altele. Jocul bun al lui Filip, pe un post străin, acela de fundaş central, prestaţia matură şi solidă a lui Geraldo, efortul lui Marinescu de readaptare la condiţia dinaintea accidentului de la Chiajna.

Victoria din meciul cu FC Braşov nu înseamnă doar trei puncte, ci are multe semnificaţii. Printre ele, coeziunea lotului care, vineri seară, pe stadionul Ilie Oană, s-a strâns în jurul lui Teixeira. Şi, care, la finalul meciului, a cules aplauzele unui întreg stadion.

Acum, fotbaliştii Petrolului s-au făcut înţeleşi.  Mergem mai departe!

 

Petrolul – FC Braşov 1-0 (0-0)

Stadion: Ilie Oană

Spectatori: cca 6.000

Marcator: Filipe Teixeira (72)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Filip, Geraldo, Peteleu (87 Coman) – Nepomuceno (63 N’Koyi), De Lucas, Marinescu, Teixeira – Astafei, Mareş (75 Fanchone). Antrenor: Mircea Rednic.

FC Braşov: A. Marinescu – Străuţ, Leko, Artjunin, Novak – Moraru – Constantinescu (86 L. Ganea), Juric, Zlomislic (67 C. Ganea), Bencun – Aganovic. Antrenor: Vjekoslav Lokica.

Arbitri: Marius Avram (Bucureşti) – Miclos Nagy (Cluj), Mircea Orbuleţ (Bucureşti) – Dragoş Istrate (Bucureşti), Horaţiu Feşnic (Cluj). Obs: Alexandru Deaconu, Mircea Călin (Bucureşti)

Jucătorul meciului: Filipe TEIXEIRA

Foto: fanatik.ro