FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu Cristian Danci (29 ani), cel care a semnat, astăzi, un angajament cu clubul nostru valabil pentru următoarele două sezoane.
Jucător polivalent, putând evolua atât la mijlocul terenului cât şi în centrul defensivei, Danci are şi experienţa eşaloanelor superioare, adunând 82 de prezenţe în Liga I, pentru FC Botoşani (2013-2015) şi Gaz Metan Mediaş (2016-2018). În această primăvară, Cristi Danci a îmbrăcat tricoul formaţiei FC Hermannstadt Sibiu, cu care a reuşit promovarea în prima divizie, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru Liberty Salonta, FC Bihor Oradea, Fortuna Brazi, Metalul Reşiţa şi Şoimii Pâncota.
Leo Grozavu a decis să-i păstreze în pregătire pe patru dintre jucătorii tineri care au participat la antrenamentele de săptămâna trecută şi la jocul-şcoală derulat sâmbătă. Astfel, portarii Daniel Isvoranu (19 ani) şi Leonard Petrişor (20 ani), precum şi mijlocaşii Mihai Ene (19 ani) şi Antonio Cruceru (21 ani) vor fi ţinuţi, în continuare, sub observaţie, urmând ca o decizie definitivă în privinţa lor să se ia înaintea plecării în cantonamentul din Slovenia.
Petroliştii şi-au aflat şi cel de-al treilea adversar din stagiul centralizat pe care-l vor efectua, în perioada 9-21 iulie în Slovenia. Astfel, după jocurile cu Sloga Simin Han (Bosnia, prima ligă, 11 iulie) şi Lokomotiva Zagreb (Croaţia, prima ligă, 20 iulie), a fost stabilit şi testul cu HNK Gorica, formaţie nou promovată în prima ligă croată. Meciul se va disputa pe 17 iulie, la Velika Goria, singura necunoscută rămânând, astfel, numele adversarei din data de 14 iulie.
Cristian Danci a semnat cu FC Petrolul Ploieşti
25 iunie 2018
- citeşte totul despre:
- petrolul ploiesti,
- acord,
- sezoane,
- danci,
- fotbal,
- lupii galbeni
(259 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cu o victorie se face primăvară. CSU Asesoft – Banvit 84-74 (53-42)
(4 decembrie 2014 - Ciprian RADU)
104 vizualizări
Elicopterul patronului lui Leicester s-a prăbuşit lângă stadion şi a luat foc! Jucătorii lui Leicester, în lacrimi la locul accidentului
(28 octombrie 2018)
204 vizualizări
Ponturile zilei – 25 octombrie
(25 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
149 vizualizări
Forbes: Cristiano Ronaldo, primul fotbalist devenit miliardar în dolari
(5 iunie 2020)
105 vizualizări
INCREDIBIL! Fostele glorii ale Petrolului au interzis pe Ilie Oană!
(3 iulie 2016)
895 vizualizări
Luis Suarez, omul care a frânt inimile englezilor
(20 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
466 vizualizări
Geraldo Alves, încă un argument pentru Petrolul
(29 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
409 vizualizări
Soţul Roxanei Mărăcineanu, jurnalist la Radio France, nu mai are voie să se ocupe de sport după ce soţia lui a fost numită ministru
(10 septembrie 2018)
142 vizualizări
Scor URIAŞ într-un meci de fotbal din România: 26-1
(18 noiembrie 2017)
613 vizualizări
Baschet 3x3, la Ploieşti
(10 septembrie 2014)
113 vizualizări
Cosmin Contra este noul selecţioner al României după votul Comitetului Executiv
(23 septembrie 2017)
208 vizualizări
Tenis de masă: Echipa feminină a României, calificată la CE din 2017
(25 ianuarie 2017)
338 vizualizări
FOTO Noi acuzaţii la adresa asistentului medical de la CSM Ploieşti, acuzat de agresiune sexuală!
(5 octombrie 2019)
436 vizualizări
Petrolul/Cât de mult contează accidentarea lui Fanchone?
(13 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
157 vizualizări
CSM Ploieşti a legitimat-o pe Ana Toth
(14 noiembrie 2014)
140 vizualizări
Cum se termină Liga a 2 a! Şase echipe vor lupta pentru promovare, cu punctele înjumătăţite!Restul intră în vacanţă
(13 mai 2020)
413 vizualizări
Ponturile zilei – 21 noiembrie 2013
(21 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
140 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























