Turul de forţă al echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti, liderul Seriei a III-a din Liga a III-a, se încheie astăzi, în Vinerea Mare, odată cu disputarea celui de-al treilea meci oficial într-un interval de numai o săptămână. Meci care va debuta la ora 16.00 şi va fi preluat în direct, la televiziune, pe Digisport 1 şi, pe internet, pe FCP TV (canalul de Youtube al www.sportonlineph.ro). Debutând vinerea trecută la Moreni, 2-0 în dauna Flacării, continuând cu confruntarea de acasă, de marţi, cu CS Tunari, scor: 1-0, seria se termină cu partida, tot de pe arena Ilie Oană, cu “satelitul” prim-divizionarei Concordia Chiajna. Mai precis, o grupare mai bine clasată, locul 5, înaintea acestei etape, decât... CS Tunari (7), pe care “lupii” au depăşit-o la limită, după emoţii serioase. Faptul că Petrolul nu se mai impune cu scoruri-fluvii îi nemulţumeşte pe unii dintre suporteri, care văd negru chiar şi unde este... alb-gri!
În partida disputată în săptămâna precedentă derbiului returului şi, în fapt, al campionatului, cel de la Alexandria, cu AFCM, antrenorul principal al trupei găzarilor, Romulus Ciobanu, este posibil să-şi facă unele calcule în privinţa primului “11”. Iar asta tocmai pentru a-şi menaja, din varii motive, unii dintre titulari. Este doar o părere, putând să nu se întâmple astfel, dacă dacă aşa va fi, atunci tehnicianul nu trebuie blamat. Evident, deoarece de duelul cu fosta sa echipă de până la finele anului trecut depinde... 99,99% viitorul Petrolului! Oricum, Romică Ciobanu are la dispoziţie un lot valoros şi poate astfel să facă modificări în echipa de bază fără să existe efecte negative, chiar dacă adversarul din runda cu numărul 19 este unul care trebuie tratat cu maximă seriozitate, în perspectiva apropiatului meci de “care pe care” din reşedinţa judeţului Teleorman.
Meciul de azi a fost încredinţat unei brigăzi de arbitri formate din centralul ilfovean Sorin Adrian Costreie (Buftea), cel care va fi asistat de doi argeşeni, Nicuşor Marin, din Suseni, şi Şerban State, din Curtea de Argeş. Observatorul acestora va fi Costel Băntescu, din capitala ţării, iar cel de joc - tizul constănţean Costel Petre.
Foto: www.liga2.ro
În Vinerea Mare, Petrolul se duelează cu o echipă mai bine clasată decât... Tunariul!
6 aprilie 2018
(475 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ponturile zilei – 12 februarie 2014
(12 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
119 vizualizări
Mengolo îşi pavează drumul la Ploieşti. Ce spune despre fanii Petrolului
(2 iunie 2015)
298 vizualizări
CSM Ploieşti: Repetiţie pentru playoff în ultima etapă a sezonului regulat
(20 aprilie 2015)
394 vizualizări
Ia zi, tu, Joiţa, unde era Petrolul acum?? Declaraţii aberante ale fostului manager sportiv
(7 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
556 vizualizări
Răzvan Lucescu a semnat cu Skoda Xanthi
(24 septembrie 2014)
133 vizualizări
Soluţia dură a lui Viorel Duru: Cluburile cu datorii să intre în faliment
(19 ianuarie 2015)
465 vizualizări
România debutează în preliminariile Cupei Mondiale 2022 la Ploieşti şi Bucureşti!
(13 ianuarie 2021)
119 vizualizări
Gerald Lee a părăsit CSU Asesoft!
(3 februarie 2015)
116 vizualizări
Un (alt) grup de investitori ar vrea să preia Petrolul
(30 octombrie 2015)
387 vizualizări
Unde vedem Cupa României în următorii trei ani
(15 septembrie 2015)
478 vizualizări
"Sunt bucuros si onorat!" Primele declaratii ale lui Adrian Mutu despre postul de selectioner al nationalei U21
(8 ianuarie 2020)
181 vizualizări
Simona Halep a câştigat Madrid Open
(7 mai 2016)
64 vizualizări
Euro 2016. Programul complet al meciurilor din sferturi
(28 iunie 2016)
62 vizualizări
Petrolul, de la ciclul lui Joiţa, la era lui Schumacher
(28 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
218 vizualizări
Patrick Nkoyi, o nouă dublă pentru Sittard
(13 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
477 vizualizări
Mesajul adresat de Constantin Ştefan, unul dintre fondatorii noului club Petrolul !
(15 iunie 2019)
2781 vizualizări
Petrolul, un nou început sau început de sfârşit?
(23 septembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
1037 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























