La Chiajna, pe arena centrală, cea cu un covor de iarbă sintetică, se anticipa că FC Petrolul urma să aibă parte de poate cel mai dificil adversar de până acum, în campionatul Seriei a III-a a Ligii a III-a de fotbal. Se ştia că satelitul Concordiei beneficiază, în fiecare etapă, de jucători de la prima echipă sau incluşi în lotul acesteia. Başca o pepinieră bogată, care a propus până acum nume interesante, ca Albu, Răducanu, Răsdan sau Ciobanu.

Aşa cum era de aşteptat, tandemul tehnic al gazdelor, Mugur Cornăţeanu-Marin Dună, a putut alinia şi vineri un prim “11” competitiv, avându-i în frunte pe Dobrosavlevici şi pe mai sus-amintiţii Răsdan şi Ciobanu. Cu toate acestea însă, într-o primă repriză săracă în faze calde de poartă, cea mai mare ocazie de a marca au avut-o oaspeţii ploieşteni, Arnăutu nimerind bara, în minutul 10, după o lovitură de cap cu boltă, la care junele portare al ilfovenilor, Isvoranu, a fost simplu spectator. Iar încercarea de a trimite apoi mingea în plasă de către Ciocâlteu s-a soldat cu o... ridicare a fanionului asistentului Alexandru Midvichi, semnalizând poziţia de afară din joc a numărului 7 din tabăra găzarilor. Tot Petrolul avea să şi înscrie, cu doar câteva secunde înainte de a se merge la vestiare, pentru pauză. În acel minut, 45+1, Velisar a combinat cu Ciocâlteu, balonul retrimis către fundaşul stânga petrolist, intrat în careul mare, a fost deturnat de Georgescu cu cotul, obligându-l drept urmare pe centralul Bogdan Anghelinei să pună, just, mingea pe punctul cu var. Fără emoţii, ca de obicei, Arnăutu a transaformat cu fentă, trimiţându-l spre colţul din dreapta pe Isvoranu, iar balonul în stânga acestuia.  Cu 1-0 la pauză, “lupii” au plecat mai relaxaţi la cabine.

La reluare, tehnicienii Concordiei 2 au şi făcut două schimbări, încercând să corecteze unele erori din prima parte. De data aceasta, a fost repriza gazdelor, ploieştenii lăsându-se dominaţi, iar cel puţin la fazele lui Ciobanu (62) şi Odobeanu (66), tineri fotbalişti cu destul har, norocul a făcut ca vârful de atac să nu cadreze şutul expediat de pe stânga spre colţul lung, iar mijlocaşul dreapta, care a fost a trei schimbare în trupa “alb-verzilor”, să şuteze prea încet pe direcţia lui Bolboaşă, din lateral dreapta. Oricum, au fost avertismente clare că echipa satelit a Concordiei nu se împăca cu rezultatul negativ de pe tabelă, mai ales că era unul la limită.

Făcând prima înlocuire după aproape o oră de joc, în fapt ulterior şi a celei de-a treia schimbări, şi ultima,  din formaţia ilfovenilor, antrenorul principal al Petrolului, Octavian Grigore, a continuat cu experimentele. Astfel, după ce l-a folosit pe Olaru ca... mijlocaş central, el fiind utlizat până acum şi ca fundaş dreapta, şi ca mijlocaş pe aceeaşi bandă, deşi la origine este fundaş central, Tavi Grigore l-a scos pe autorul unicului gol de până atunci, Arnăutu, un atacant, şi l-a substituit cu Păun, un mijlocaş de construcţie ori, mă rog, un atacant retras, nicidecum împins. Mutarea a avut două consecinţe. Prima - după ce a bătut în lehamite palma cu cei de pe bancă, fostul echipier al Luceafărului Oradea şi-a scos tricoul şi s-a îndreptat glonţ, supărat, spre vestiare, purtând doar un maiou de culoare galbenă! A doua - înlocuitorul lui Arnăutu s-a simţit ca peştele pe uscat între înalţii şi puternicii fundaşi centrali ai gazdelor, Dobrosavlevici şi Georgescu, el având, de regulă, nevoie de mult spaţiu pentru a-şi dovedi calităţile de play-maker, fiind şi un fotbalist care pune mare preţ pe dribling.  Abia din minutul 89, doar pentru 240 de secunde, odată cu intrarea pe teren a lui Lambru, vârf de atac de meserie, în locul lui Olaru, s-a restabilit, să zic, “adevărul”! De notat şi că, scos la încălzire cu 15-20 de minute înainte de terminarea jocului, Stănescu nu a avut norocul să debuteze nici acum, în runda a şasea, în campionatul Ligii a III-a, cu Petrolul, fiind preferat chiar şi la 2-0, fundaşul central Frâncu! Asta pentru că, între timp, etroliştii s-au impus, finalmente, cu scorul înregistrat pe tabelă din minutul 86, ca urmare a reuşitei simple a lui Dragoş Gheorghe, de la câţiva metri reluând în poarta goală, după o eroare mare din defensiva Concordiei 2, speculată de Nini Popescu şi finalizată de mijlocaşul stânga, revenit în echipă după o absenţă mai lungă, cauzată de o accidentare mai serioasă. Astfel, ploieştenii au decis abia spre final soarta unei partide la care au asistat parcă mai puţini fani ai lor decât era de aşteptat, posibil şi din cauza traficului ce-a împiedicat deplasarea în timp util la arena din Chiajna.

După ce FCM Alexandria a câştigat la Moreni, cu 6-2, în dauna Flacării, iar CS Tunari a egalat-o, la Buftea, pe Voinţa Turnu Măgurele, la ultima fază de joc, din penalti, în minutul 90+3, în fruntea ierarhiei au rămas jucătorii lui Romulus Ciobanu, pe locul secund fiind cei ai lui Grigore, care au un golaveraj inferior teleormănenilor (14-3 faţă de 18-3). Fosta Voinţa Saelele a pierdut un “tempo”, având acum 16 puncte, cu două mai puţin decât Alexandria şi Petrolul. “Galben-albaştrii” vor avea liber în etapa a VII-a, odată cu retragerea echipei Urban Titu, dar vor juca în turul IV al Cupei României, marţi, 3 octombrie, la Agricola Borcea, în judeţul Călăraşi, următorul joc de campionat fiind derbiul cu FCM Alexandria, de pe arena Ilie Oană,  din Ploieşti, din runda a VIII-a, pe 14 octombrie.

Concordia 2: Isvoranu - Ciortan (46, Anghel), Dobrosavlevici, Săftescu, Georgescu - Novacek (cpt) - Răsdan (56, Odobeanu), Ghiţă (46, Petrescu), Radu, Rogoveanu - Ciobanu. Antrenor: Mugur Cornăţeanu.

FC Petrolul: Bolboaşă - Catană, Prunescu (cpt), Antoche, Velisar - Olaru (89, Lambru), Chindriş - Ciocâlteu (71, Dr. Gheorghe), N. Popescu (87, Frâncu), Şaim-Alexandru - Arnăutu (59, Păun). Antrenor: Octavian Grigore.

Arbitri: Bogdan Anghelinei (Galaţi) - Alexandru Midvichi (Bucureşti) şi Răzvan Negoiţă (Brăila).

Observatori: Roxana Cernea (Bucureşti), pentru joc, şi Mihail Ghibernel (Piteşti), pentru arbitraj.

Cartonaşe galbene: Dobrosavlevici (38), Catană (48), Săftescu (90).


Foto: www.fcpetrolul.ro