Roşiorii de Vede, etapa a II-a a campionatului Seriei a III-a a celui de-la treilea eşalon naţional de fotbal, victorie a Petrolului cu scorul de 1-0, după transformarea, în minutul 8, a unui penalti, de către Arnăutu, ulterior faultului portarului Sportingului asupra lui Şaim-Alexandru.
Buftea, etapa a IV-a a campionatului Seriei a III-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic naţional de fotbal, victorie a Petrolului cu scorul de 1-0, după transformarea, în minutul 44, a unui penalti, de către Arnăutu, după un fault al lui Ivan, de la CS Tunari, asupra lui Ciocâlteu.
Aproape un déjà-vu, ce mai! Singurele diferenţe: minutele executării loviturilor de pedeapsă dictate de arbitrii prim-divizionari Adrian Comânescu, respectiv Cătălin Popa şi numele fotbaliştilor de la Petrolul care au fost faultaţi în careul mare.
Totuşi, pe arena Constantin Bălălău, din Buftea, pe care îşi organizează meciurile de acasă CS Tunari, nu a mai fost chiar aşa de simplu ca pe stadionul din oraşul teleormănean. Asta pentru că gruparea ilfoveană este superioară celei din Roşiori. CS Tunari a dus de destule ori mingea spre poarta lui Marinică, un înlocuitor însă cu succes al lui Bolboaşă, ţinut în stand-by până la aflarea verdictului Comisiei de Disciplină al FRF, din cauza eliminării din jocul de Cupa României, de acasă, cu Flacăra Moreni. Rezerva de goal-keeper a Petrolului a împiedicat, prin reflex, deschiderea scorului de către deja-amintitul Ivan, a cărui lovitură de cap, după un corner executat de pe stânga de către Drăgan, a dat mari emoţii taberei găzarilor. În toată prima repriză, ploieştenii au răspuns doar prin Antoche. Lăsat singur, la 15 metri, în poziţie uşor centrală, de o pasă excelentă a juniorului Lambru, fotbalistul originar din Vatra Dornei, altfel cel mai bun al Petrolul în această partidă, nu a şutat prea tare, permiţându-i experimenatulului Perianu să reţină în doi timpi. Însă, nu doar atât au oferit cele două combatante în primele 45 de minute, unele echilibrate în ceea ce priveşte preestaţiile din câmp. A fost şi un gol al petroliştilor, facilitat de o intervenţie imprudentă şi neaşteptată, în “16 metri”, a lui Ivan asupra, reamintesc, a lui Ciocâlteu, cadoul fiind primit cu mare bucurie de specialistul genului din echipa ploieşteană, Arnăutu!
În mitanul secund nu s-a mai înscris, rezultatul final rămânând cel stabilit cu un minut înainte de pauză. Asta şi pentru că Marinică a continuat să fie de nebătut, fundaşii din faţa lui au mai blocat, la sacrificiu, câteva şuturi din apropiere ale băieţilor lui Tudorel Dumitru, iar pe apărătorul buturilor ilfovenilor, adversarii l-au... iertat la capătul unor contraatacuri tăioase, în special după expulzarea din teren a fundaşului central Dragu, din cauza cumulului de cartonaşe. Cu meritatul - ţinând cont de numele jucătorilor absenţi ai lor - 1-0 de pe tabelă, “lupii” se menţin în postură de lideri ai ierarhiei la zi a Seriei a III-a, cu maximum de puncte, 12, plus un golaveraj foarte bun, 9-1, şi o aşteaptă din nou pe Flacăra Moreni pe arena Ilie Oană, de data aceasta vineri, 22 septembrie, de la ora 18.00, în etapa a V-a a întrecerilor din Liga a III-a.
CS Tunari: Perianu - S. Dragomir, Dragu, Oşca (cpt), Barabaş - Dumitru, Fatai Taofic (45+1, Neculai) - Drăgan (88, Rotaru), Ivan (89, A. Dragomir), Zanfir (80, Stăncioiu) - Luca. Antrenor: Tudorel Dumitru.
FC Petrolul: Marinică - Catană, Prunescu (cpt), Frâncu, Velisar - Chindriş, Antoche - Lambru (85, Niţescu), Ciocâlteu (83, Păun), Şaim-Alexandru (55, Olaru) - Arnăutu (65, Popescu). Antrenor: Octavian Grigore.
Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) - Adrian Vornicu (Iaşi) şi Cosmin Vătămanu (Bucureşti).
Obserevatori: Camelia Nicolae (Bucureşti) şi Cristinel Rusu (Focşani), pentru arbitraj.
Cartonaşe galbene: Dumitru (19), Şaim-Alexandru (29), Drăgan (40), Neculai (64), Dragu (70 şi 81).
Cartonaş roşu: Dragu (81).
Foto: FC Petrolul Facebook Official