Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza, duminică, pe Hipodromul Ploieşti, o nouă reuniune oficială de trap.
Va fi o reuniune cu patru curse, având drept „vedetă” Cursa „Premiul Constantin şi Elena”, la startul căreia se vor alinia cinci trăpaşi ce se vor întrece pentru premii totale de 4.800 lei (locul I – 2.160 lei, locul al II-lea – 1.200 lei, locul al III-lea – 720 lei, locul al IV-lea – 480 lei şi locul al V-lea – 240 lei).
Reuniunea de duminică va fi deschisă de o cursă de calificare, programată la ora 10.30. Vor urma „Premiul Arena”, „Premiul Atena” şi „Premiul Baikal”, iar, de la ora 12.30, Premiul „Constantin şi Elena”.
Accesul spectatorilor în tribune va costa 5 ron/persoană, iar spectatorii care vor veni cu maşina vor plăti o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, o nouă reuniune oficială de trap!
26 mai 2017
(499 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cum vine Steaua pe Ilie Oană?
(12 mai 2014 - Edi MOLDOVAN)
641 vizualizări
Simona Halep e în semifinale la Cincinnati
(22 august 2015)
209 vizualizări
FRF depune memoriu împotriva arbitrului De Sousa şi federaţiei din Kazahstan
(12 octombrie 2016)
466 vizualizări
Programul sportivilor români de marţi, de la JO
(16 august 2016)
90 vizualizări
UEFA a decis: Islanda - România nu se joacă nici pe 4 iunie, ci în toamnă! Ce se întâmplă cu Liga Campionilor şi Europa League
(1 aprilie 2020)
108 vizualizări
Felicitări! Ploieşteanca Denisa Stoian, calificată la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires
(15 februarie 2018)
749 vizualizări
Mircea Sandu, trimis în judecată de DIICOT! Prejudiciu de aproape 4 milioane de lei!
(6 octombrie 2020)
133 vizualizări
Petrolul îşi încarcă bateriile la Maribor!
(31 mai 2014)
216 vizualizări
Cum au trăit copiii de pe Arena Naţională meciul cu Norvegia. Au stabilit un nou record all-time
(16 octombrie 2019)
271 vizualizări
Câţi spectatori va avea Petrolul la meciul cu Flamurtari?
(17 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
740 vizualizări
Petrolul - Swansea/Lupii şi cântecul lebedei
(30 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
283 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Indian Wells
(19 martie 2015)
242 vizualizări
Asta ar putea fi cheia salvării de la retrogradare
(29 ianuarie 2016 - Ciprian RADU)
326 vizualizări
Emulaţie la U Cluj înaintea meciului cu Petrolul
(16 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
176 vizualizări
Plus 4 cu minus 4. Bate Petrolul la Iaşi?
(26 iulie 2015 - Ciprian RADU)
288 vizualizări
Petrolul în faliment. Antrenorii salvează copiii de sub dărâmăturile Centrului de juniori. DECLARAŢII
(28 iunie 2016 - Ciprian RADU)
679 vizualizări
Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA, dar Svitolina şi Pliskova sunt foarte apropape de jucătoarea română
(2 octombrie 2017)
37 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























