În prezenţa sărbătoritului zilei de ieri, Seniorul Mircea Dridea, care a împlinit 80 de ani, echipa al cărei preşedinte de onoare îi este, ACS Petrolul ’52 Ploieşti, a întârziat oferirea unui cadou vreme de 52 de minute. Adică, atâtea de câte a avut nevoie să deschidă scorul pe arena Unirii Urlaţi, trupa din urbea de domiciliu a antrenorului principal Octavian Grigore.
Prima repriză a fost mai mult o luptă între ofensiva Petrolului ’52 şi apărarea aglomerată dictată de către fostul găzar Nicolae Nuţă împotriva formaţiei ploieştene. Cu experimentatul Ghiţă în postură de “turn de control” al tuturor centrărilor pe sus, dar eficient şi la respingerea celor venite pe jos, în careul gazdelor, Unirea a rezistat cu bine. Dar a şi trecut rar de centrul terenului, darămite să ameninţe buturile lui Marinică. Având în Marin un portar în zi bună, urlăţenii au reuşit să treacă - şi norocos, e drept - cu bine peste cele câteva ocazii de gol ale liderului la zi al Ligii A Prahova. Şi, astfel, neaşteptat, prima jumătate a meciului s-a încheiat aşa cum se începuse. Mai precis, cu 0-0!
La reluare însă, nemulţumit vădit de rezultatul înscris pe tabela elctronică a arenei “Unirea Urlaţi”, tehnicianul Petrolului a mutat ofensiv, scoţând mijlocaşul de la închidere, Butufei, şi trimiţând pe teren un al doilea atacant, Vintilă fiind plasat în spatele lui Stănescu. Mutare de efect, acest tandem decizând într-un interval de numai 13 minute (52-63) soarta întâlnirii de pe arena dintre vii. Schimbare venită însă după ce Grigore mutase chiar din repriza întâi, printr-o înlocuire post pe post, mai combinativul Dragoş Gheorghe luându-i locul vitezistului Ilie Dumitrescu. Supărat mai mult ca sigur că nu marcase şi la debutul său de pe arena Ilie Oană, contra Petrolului Băicoi, Stănescu s-a răzbunat pe bietul Marin, învingându-l de două ori la rând, prin acelaşi procedeu: lovituri cu capul, din careul mic. Apoi, Vintilă l-a imitat perfect, nu înainte de a fi - “obiceiul casei” - ratat o ocazie uriaşă, dintr-un metru! Se făcuse de minutul 65 şi învingătoarea fusese decisă, deşi niciunul dintre cei peste 2.000 de iubitori ai fotbalului prezenţi la faţa locului, dintre care 90% veniţi de la Ploieşti, nu credea într-un alt deznodământ. Nini Popescu avea să “pună capac” printr-un gol înscris cu piciorul, de data aceasta, şutul său nu prea tare derutându-l pe Marin, la singura eroare a acestuia. Au mai fost şi alte ocazii ale Petrolului, chiar destule, dar irosite, o diferenţă mult mai mare consemnându-se la... raportul cornerelor!
Cu 4-0, Petrolul ’52 şi-a sporit numărul de puncte din clasament, conduce plutonul Ligii A Prahova, tot la patru puncte distanţă de CS Blejoi, învingătoare cu acelaşi scor, acasă, în dauna Avântului Măneciu, şi are cele mai multe goluriu marcate din tot eşalonul. Urmează caTudor & Co. să primească în Vinerea Mare, de la ora 18.00, vizita echipei CS Ceptura, pe “Ilie Oană”.
UNIREA: R. Marin - Condrea, Ghiţă (cpt), Bălaşa, Cl. Ilie (76, Petrea) - Sandu, T. Iancu (85, Bărbuceanu) - Al. Moise, Chelba (64, M. Roşu), Fl. Gheorghe (59, L. Bârsan) - Al. Bobeică. Antrenor: Nicolae Nuţă.
PETROLUL ’52: Marinică - R. Catană, Prunescu, D. Chiriţă (76, Alecsandru), Velisar - Butufei (46, Vintilă) - I. Dumitrescu (39, Dr. Gheorghe), Cl. Tudor (cpt), G. Păun, N. Popescu - Stănescu (83, Niţescu). Antrenor: Octavian Grigore.
Arbitri: Ionuţ Neagu – Mihai Vizitiu şi Louis Oprescu.
Observator: Stelian Achimescu.