După ani de zile în care municipalitatea nu a investit niciun leu, iar copiii ploieşteni au făcut sport în condiţii vitrege, sala de gimnastică Leana Sima, aflată lângă stadionul Ilie Oană, se va întoarce în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului.
Vineri seara, Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, împreună cu Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, viceprimarul Cristian Ganea şi cu Eduard Crângaşu, directorul CS Petrolul Ploieşti, au vizitat clădirea în care îşi desfăşoară activitatea clubul sportiv.
Trecută în patrimoniul administraţiei locale încă din anul 2010, imobilul în care se află sala de gimnastică Leana Sima se află într-o avansată stare de degradare, autorităţile ploieştene neinvestind nimic nici măcar pentru întreţinerea imobilului. Din păcate, autorităţile locale au uitat că din sala de gimnastică situată lângă stadionul Ilie Oană au plecat gimnaste care au dus numele Ploieştiului pe cele mai înalte trepe ale podiumului, în competiţii mondiale şi olimpice. Amintim doar numele Corinei Ungureanu (campioană mondială )şi al Anei Maria Tâmârjan(campioană olimpică, ultima gimnastă ploieşteană selecţionată la lotul naţional).
De altfel, Corina Ungureanu antrenează mai multe fetiţe (unele cu şanse reale de a deveni nume în gimnastica mondială) chiar în sala în care s-a format şi ea ca gimnastă.
În urma vizitei făcute la sediul clubului sportiv, ministru Dunca a solicitat autorităţilor locale ca imobilul să revină în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, iar viceprimarul Cristian Ganea a fost de acord cu cererea oficialului guvernamental. Demersurile pentru cedarea imobilului către MTS vor fi făcute în perioada următoare. Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a promis că va găsi o modalitate de a face o asociere între clubul sportiv şi CJ, astfel încât sportul ploieştean şi prahovean să cunoască performanţe deosebite
Este singura soluţie ca micuţii ploieşteni să poată face sport într-un imobil modernizat, mai ales că performanţele sportivilor legitimaţi la CS Petrolul Ploieşti sunt unele deosebite.
"Cu regret, constat că infrastructura sportivă din România împiedică performanţa.
Avem numeroşi copii talentaţi, care fac eforturi inimaginabile pentru a practica un sport şi a face performanţă...însă nu au nici măcar condiţiile minime.
Nu înţeleg care a fost strategia pentru sport în toţi aceşti ani...
Trebuie să ne unim forţele şi să construim, să dăm o şansă fiecărui copil să facă performanţă în sport! Este o datorie faţă de România!", a scris ministrul Dunca pe pagina oficială de Facebook, publicând o fotografie în care apare alături de micile gimnaste ploieştene şi de Corina Ungureanu, antrenoarea fetiţelor