Surse din cadrul primăriei au dezvăluit pentru Jurnalul Prahovean adevărata miză a blocajului de la CSM Ploieşti. Dacă până acum totul s-a învârtit în jurul celebrei Nicoleta Crăciunoiu devenită ţinta tuturor atacurilor, întrebrea firească pusă de toată lumea a fost: de ce nu s-a implicat primarul Adrian Dobre cu adevărat in rezolvarea problemei, preferând sa mimeze studiul legislatiei.

Una din posibilele explicaţii este interesul pe care anumite persoane din anturajul primarului îl au în legătură cu “confiscarea” fotbalului juvenil din Ploieşti.

În condiţiile în care Consiliul Local a stabilit să fie preluate grupele de copii şi junior ale echipei Petrolul Ploieşti, rămase fără finanţare şi cadru organizatoric ca urmare a falimentului clubului ploieştean, se pare că această decizie nu a convenit unor persoane care au făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a lipsi această măsura de efecte.

In conditiile in care CSM nu a mai primit finanţare de la primărie, grupele de copii şi juniori abia transferate au fost “preluate” de firma privată PETROSPORT, aceeasi care a fost în discuţii cu suporterii Petrolului pentru a începe activitatea de reconstructie a echipei fanion a oraşului pentru ca, în final să pună nişte condiţii inadmisibile şi să părăsească corabia.

Aceeasi lipsă de finanţare a făcut ca PETROSPORT să îşi dorească să pună mâna pe baza de la VEGA, aparţinând ROMPETROL, bază care trebuia să fie preluată de CSM pentru Centrul de Copii şi Juniori. In mod curios, primarul Adrian Dobre a semnat un document adresat Rompetrol prin care – atenţie! – a anunţat această companie ca CSM nu doreşte să mai închirieze baza sportivă VEGA la preţul de 3.700 lei lunar ( ! ) deoarece nu are sumele necesare achitării chiriei, solicitând ca baza să fie acordată….firmei private PETROSPORT!

Prin cele două mişcări, tot fotbalul juvenil ploieştean a trecut în mâna unei firme private, iar primarul Dobre a devenit agent de influenţă a acesteia, lăsând la o parte devotamentul faţă de ploieşteni pe care l-a afirmat în campanie.

Interesant este că Adrian Dobre a fost împuternicit să rezolve problema siglei si a palmaresului  Petrolul Ploieşti, dar a uitat repede de această situaţie şi a preferat să se ocupe de interesele firmei PETROSPORT…

Vom reveni cu amănunte şi documente legate de acest caz, urmând să dezvăluim şi numele persoanelor implicate!