Cel mai mult, Petrolul şi-a legat soarta de meciurile cu echipa asta fără sens din Voluntari, cu antrenoraşul ei penibil care, în Prahova, ar fi numai bun să antreneze Viticultorul Dârvari, cu stadionul ei care strânge o mână de oameni la meci decisiv.
Echipa asta de doi lei a făcut ce a făcut şi a bătut de două ori Petrolul în playout. De fapt, nu ea a învins!
În meciul tur din playout, Voluntari a avut penalty în minutul 7, iar, în repriza a doua, Stana şu Pulhac au fost eliminaţi. Vă aduceţi aminte, cum, nu? Ambii aveau câte un galben. Pentru cel de-al doilea, Stana a sărit cu cotul în capul unui adversar, Pulhac a faultat din spate, grosolan, inutil, la mijlocul terenului.
În retur, azi adică, Benga a comis un henţ inexplicabil în careu, sărind pur şi simplu cu mâna într-o centrare, în minutul 10. Penalti, deci, şi 1-0. În 20 de minute de la isprava cu mâna, Benga a intrat tare la 30 de metri de poartă şi a încasat şi cel de-al doilea avertisment.
Păcat de jocul galben-albaştrilor din repriza a doua, care a arătat cine este, de fapt Voluntariul, ce poate, cu adevărat, formaţia asta a cărei prezenţă în Liga I e la fel de stupidă ca barba stufoasă a lui Maftei.
Păcat, mare păcat că Petrolul a ajuns în situaţia asta! Să te facă o echipă sătească pe unde te prinde şi să te retrogradeze… Să bată tocmai acum după şase meciuri pierdute la rând. Şi încă cum! Învinşi practic din penalti dat pentru henţ, galben-albaştrii retrogradează şi matematic. deşi, în repriza a doua, au jucat fantastic. Lupii pleacă de la Voluntari cu capul sus. Cei 10!
FC Voluntari – FC Petrolul Ploieşti 2-0 (1-0)
Marcator: Bălan (10, pen., 90+3).
FC Voluntari: Bornescu – Filipov (46 Iorga), Ţâru, Maftei (cpt), Mitache (82 Novakovic) – Moke – Rus, Achim (76 Pancu), Novac, Enceanu – Bălan. Antrenor: Sorin Popescu.
FC Petrolul: Cobrea (cpt) – David, Mişelăricu, Benga, Begeorgi (43 Beţa) – Gavrilă (72 Michail), Ziani, Guerriero, Astafei – Zoubir – Pacarv(43 Bucşa). Antrenor: Ionel Gane.
Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – Ovidiu Artene (Vaslui) şi Aurel Oniţa (Constanţa).
Adiţonali: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) şi Robert Dumitru (Sf. Gheorghe).
Arbitru de rezervă: Bogdan Velicu (Bucureşti).
Observatori: Viorel Anghelinei (Galaţi) şi Alexandru Deaconu (Bucureşti).
Cartonaş roşu: Benga (35).