Jerry Gane a declarat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, că, înainte de meciul cu CSMS Iaşi, a vrut să-şi dea demisia. Antrenorul nu a fost plătit până acum, deşi se află pe banca tehnică de la jumătatea lunii martie.
“M-am gândit să renunţ, într-adevăr, când am văzut că nici de sărbători nu au fost făcute plăţi. Am trecut însă peste acel moment, vreau să încheiem campionatul. Când am venit aici ştiam că situaţia este foarte dificilă, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. Asta nu înseamnă că eu nu am înceract şi că nu încercîn continuare. Jucătorii au trecut de la o stare la alta. Din păcate nu s-a rezolvat nimic, a trecut şi Paştele şi tot nimic. E în zadar să mai vorbim, sper ca jucătorii să se concentreze pe meciul de mâine şi să facem un joc bun”, a spus Gane.
Partida cu CFR Cluj este programată vineri, 6 mai, de la ora 18.00, pe stadionul “Ilie Oană”.