Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe elveţianca Timea Bacsinszky, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 10, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Madrid Open, fază în care o va întâlni pe Irina Begu, locul 34 WTA.
Este pentru prima dată când două românce se vor întâlni în sferturile unui turneu atât de important, de categorie Premier Mandatory. Anul trecut, Halep a jucat cu Alexandra Dulgheru, pe care o învingea cu 6-1, 6-0, tot în sferturi la Roma, dar competiţia din capitala Italiei este de categorie mai mică, Premier 5.
Învinsă de Bacsinszky în sferturi de finală la Miami, la 29 martie (4-6, 6-3, 6-2), Halep a promis revanşa pe zgura madrilenă. Şi românca s-a ţinut de cuvânt jucând dezinvolt, cu agresivitate şi cu multă mişcare. Halep a trimis cu sete mingea către adversară, a acoperit bine terenul, a rezistat tuturor încercărilor rivalei de a rupe ritmul cu mingi scurte sau foarte înalte şi s-a impus cu stil în faţa elveţiencei.
Halep a condus cu 3-0, după un break în ghemul al doilea, Bacsinszky s-a apropiat la 2-3, dar românca nu şi-a pierdut cumpătul şi a câştigat patru ghemuri la rând. După primele trei, setul I a ajuns pe tabelă în dreptul Simonei Halep, cu 6-2, după mai puţin de 40 de minute.
La 1-1 în setul secund, Bacsinszky a reuşit al doilea break al ei, însă nu s-a desprins, pentru că Halep a făcut rebreak. Până la 4-3 pentru Halep, cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul, apoi sportiva română a obţinut un nou break şi s-a distanţat la 5-3. Halep a închis imediat meciul cu 6-3, în setul al doilea, după o oră şi 12 minute.
Pentru Halep, aceasta a fost a treia victorie în două seturi la acest turneu şi în timp destul de scurt. În întâlnirile directe, Halep o conduce pe Begu cu 3-0, succese în două seturi (ultimul meci datând din 2012).
Calificarea în sferturile de finală la turneul Premier Mandatory de la Madrid este recompensată cu 114.560 de euro şi cu 215 puncte WTA.
Tot miercuri, în optimile de finală, Patricia Ţig va evolua cu americanca Madison Keys, iar Sorana Cîrstea va juca împotriva germanei Laura Siegemund.