CSM Ploieşti spera să ajungă în Europa prin intermediul Cupei României, însă handbalistele antrenate de Neven Hrupec nu au putut trece de vicecampioanele de la HCM Baia Mare. Oaspetele s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României după ce s-au impus în Sala „Olimpia” cu 29-27 (18-15).

Echipa din Baia Mare a condus pe tabelă aproape tot meciul. A fost 0-4, apoi 4-6 (minutul 9), 7-8 şi 8-9 (14), însă, după trei atacuri irosite ale ploieştencelor, vicecampioanele au mărit din nou ecartul: 8-12 (minutul 16). Încă o dată, CSM a venit la un singur gol 12-13 şi a şi egalat după un time-out cerut de Neven Hrupec, după care, din păcate, jocul s-a rupt din nou. S-a 15-18 la pauză şi, imediat după pauză, handbalistele de la Baia Mare au rezolvat practice meciul, ducând tabela, într-un sfert de oră, la 18-26!

Incredibil, printr-un efort imens, CSM a recuperat până la 26-28, în minutul 57! A fost suficient ca HCM să mai înscrie o dată pentru a-şi asigura calificarea, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 27-29.

 

CSM Ploieşti - HCM Baia Mare 27-29 (15-18)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 1.000.

CSM Ploieşti: E. Şerban - Florea (1 gol), Dmitrovic (7), Tivadar (6, 4 din „7 metri”), Burtea-Shutska (2), N. Tudor (2), Farcău (4). Au mai jucat: Tatalovic - Vasilescu, Balaban-Curtean (1 gol), Sheiko (2), Chiricuţă (1, 1 din „7 metri”). Antrenor: Neven Hrupec.

HCM Baia Mare: I. Munteanu - Do Nascimento (5 goluri), L. Marin (3), Szucs (1), Pineau (1), Abbingh (8, 5 din „7 metri”), Ardean-Elisei (5). Au mai evoluat: Dumanska - Vizitiu (2 goluri), Tătar (4), Geiger. Antrenor: Aurelian Roşca.

Arbitri: Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău).

Observator FRH: Radu Chirvase (Bucureşti).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 6/1 ratată (Dmitrovic) - 6/1 ratată (Vizitiu).

Eliminări „2 minute”: 1 (N. Tudor) - 6 (Szucs - 2, Tătar, Abbingh, L. Marin, Geiger).