Şi înainte şi după meci, Victor Astafei a spus că jocul inteligent este esenţial pentru salvarea de la retrogradare. Or, în jocurile decisive cu Voluntari şi cu Chiajna, tocmai asta i-a lipsit echipei ploieştene. În etapa precedentă, Stana şi Pulhac au fost eliminaţi în urma unor faulturi stupide. La Chiajna, Cobrea a demonstrat că nu e suficient să fii un excelent săritor din bară în bară. Portarul Petrolului care e şi căpitanul echipei a făcut o greşeală elementară, a trimis mingea direct la adversar încercând o pasă la 16 metri. Iar din asta au ieşit şi eliminare pentru Bucşa şi penalti şi gol!
” Noi ca şi grup, ca şi echipă ne dorim foarte mult, din păcate, nu reuşim să câştigăm, este frustrant să vezi că domini meci de meci şi nu reuşim să câştigăm. Trebuia să jucăm inteligent, să gestionăm bine jocul. Nu ne mai gândim la presiune, mai jos de atât nu putem să cădem, o să luăm fiecare meci în parte, o să jucăm şi mai bine, meritam şi azi să câştigăm. Chiar şi în zece oameni puteam să câştigi” a declarat Victor Astafei.