Petrolul – CSMS Iaşi este un meci care înclină serios în favoarea echipei lui Nicolo Napoli. Bătuţi în toate jocurile din 2016, hăituiţi de spectrul retrogradării, lupii vor încerca să nu iasă cu totul din calcule. Schumacher cere spirit de sacrificiu de la elevii săi şi sprijin de la suporteri în faţa unei echipe care joacă ce ar trebui să joace şi Petrolul.

“Vom întâlni o echipă care stă foarte bine în teren, care aleargă foarte mult, o echipă pe care şi-a pus amprenta stilul italian al antrenorului Nicolo Napoli. Sunt jucători care dau la poartă din orice poziţie, care vin din linia a doua foarte bine, jucători tehnici, dar pe care trebuie să-i anihilăm. Sper ca echipa mea să dea dovadă de sacrificiu, să facă tot ceea ce este posibil pentru a câştiga acest meci, unul foarte, foarte important pentru noi. Trebuie să arătăm atitudine, să arătăm că suntem o echipă, să ducem mingea cât mai mult spre poarta adversă şi să marcăm”, a declarat tehnicianul petroliştilor.

Partida Petrolul – CSMS Iaşi este programată astăzi, de la ora 20.30.