Când Stoichiţă a zis că aduce doi-trei jucători săptămâna asta, la o lună şi jumătate de la închiderea perioadei de mercato şi încă şi mai mult de la încheierea majorităţii campionatelor din Europa, era clar că nu trebuie să avem aşteptări prea mari.
În luna noiembrie, nu găseşti decât jucători pe care, în toate lunile alea de transferuri, nu i-a vrut nimeni. Dar NIMENI!
Îi vrea Petrolul acum, pe cine credeţi, pe Pulhac şi pe Pleşan. Primul a fost dorit de echipa ploieşteană şi pe vremea când mai juca. Din vară fără echipă, Pulhac se antrenează de o vreme în Liga a III-a, cu Tunari. Ălalt, Pleşan, e un fotbalist despre care, sincer, credeam că s-a lăsat. După scurta perioadă petrecută la Craiova, n-a mai jucat nicăieri din iarnă.
Ar trebui să vină la Petrolul, dacă e să dăm crezare atât informaţiilor publicate de gsp.ro, cât şi “şoaptelor” venite de la apropiaţi ai clubului.
Distrusă practic de proiectul de reconstrucţie pus în aplicare de Joiţa şi de Selymes, Petrolul este o echipă care încearcă ultimele soluţii. Să crezi că te scoţi cu Pleşan şi cu Pulhac e o greşeală. A, că-i aduci la număr, să ai acolo un mijlocaş ofensiv şi un fundaş stânga este altceva.
Interesant este că, pe la colţuri, se spune că Pulhac a fost propus de Varga, cei doi fiind prieteni de multă vreme. Uite aşa, gaşca nebună de la Petrolul recrutează noi membri, iar jucătorii care şi-au văzut până acum de treabă ajung în inferioritate.