Petrolul a avut o evoluţie bunicică la Târgu Mureş, dar rezultatul a fost salvat de Pecanha, care a apărat un penalty.
Bravul portar al lupilor a fost astăzi la conferinţa de presă alături de antrenorul Eusebiu Tudor şi amândoi au vorbit despre meciul de duminică, cel împotriva clonei Craiovei, programat de la ora 18.30.
Iată ce au declarat cei doi:
Sebi Tudor:
„ Eu cred că am dat un restart, practic, la Tg. Mureş, iar de acum înainte trebuie să confirmăm prin rezultate pozitive, să jucăm din ce în ce mai bine şi să adunăm puncte. Craiova este una dintre echipele bune, dacă nu chiar foarte bune, ale acestui campionat. Şi sezonul trecut a avut rezultate foarte bune, iar acum am văzut că, uşor-uşor, a început să-şi revină. Am analizat jocurile lor, m-a interesat mai ales exprimarea pe care au avut-o în meciurile disputate în deplasare, iar din patru au pierdut unul singur, şi acela foarte, foarte greu, pe terenul lui Dinamo. Din punct de vedere ofensiv, Craiova are jucători cu mare calitate, şi mă refer la Ivan, la Bawab, la Matei, Zlatinski, Nuno Rocha sau Băluţă, pe ultimul cunoscându-l foarte bine pentru că l-am şi antrenat. Cred că forţa ofensivă este principalul atuu al adversarului nostru de duminică. Suntem conştienţi de faptul că ne va aştepta un meci foarte greu, dar am încredere în jucătorii mei. Va trebui să avem o agresivitate pozitivă şi să impunem ritmul jocului încă din primul minut. Cred că, în acest moment, avem un plus din punct de vedere al încrederii, iar pe parcursul săptămânii jucătorii au arătat, de la o zi la alta, că încep să asimileze ceea ce vrem noi de la ei. Dacă vom reuşi să jucăm ceea ce antrenăm, atunci sunt sigur că vom câştiga duminică seară. Am fost mulţumit de atitudinea grupului şi sunt sigur că, de la zi la zi, echipa va arăta din ce în ce mai bine”.
Peterson Pecanha:
Craiova are o echipă foarte bună, cu jucători cu calitate foarte bună, care pot dezechilibra adversarul. Va fi un meci foarte greu, dar avem încredere că putem câştiga. Ştiu că sunt foarte periculoşi şi la fazele fixe, dar nu înseamnă că mă tem pentru asta. Lucrăm la antrenamente şi pentru astfel de situaţii şi sper să nu avem probleme în meciul de duminică. Este foarte important să avem şi suporterii alături de noi, pentru că ei ne dau şi mai multă forţă. Cred că, după Tg. Mureş, avem acum mai multă încredere şi putem face un joc şi mai bun contra Craiovei. Putem să câştigăm şi ne vom lupta pentru victorie”.