Petrolul tocmai a bifat cea de-a treia înfrângere la rând. Sebi Tudor a dat vina, ca şi predecesorul său, pe faptul că jucătorii din faţă nu concretizează ocaziile. Noul antrenor al Petrolului face, involuntar, aceleaşi declaraţii, acuzând, tangenţial, valoarea scăzută a jucătorilor din atac, dar dacă ar fi să facem o comparaţie între cei doi, trebuie să pornim de la faptul că Selymes, spre deosebire de Tudor, şi-a făcut singur echipa.
Iar asta de acum e cea care a rămas după ce conducerea a pus piciorul în prag şi a aruncat peste bord din balast, nişte jucători precum Alatama, Hasan sau“Peştişor” Voinea.
Cum ar veni, Tudor lucrează cu materialul clientului. Cam “subţire” în clipa de faţă, mai ales că toţi am rămas fixaţi în trecutul apropiat, când materialul fotbalistic de la Petrolul era de cea mai bună calitate.
În orice caz, faptul că unii dintre fotbaliştii Petrolului nu mai joacă nici cât jucau pe vremea lui Selymes ar trebui să dea de gândit, mai ales că sunt dintre cei care au fost apropiaţi de fostul antrenor. Şi nu doar ratările reprezintă problema echipei ploieştene ci şi jocul, în general, greoi şi presărat cu greşeli elementare.
Echipa asta a Petrolului n-a avut şi nici nu are cine ştie ce realizări. Se zbate, are atitudine cum ar zice şi Selymes şi Tudor, dar nu dă goluri, nu câştigă meciuri nici cu echipe din vârful clasamentului, nici cu alea din subsol.
Este o echipă fără cap. Şi dacă din ea a ieşit imediat în evidenţă un jucător care vine din liga a treia – Zoubir – nu e tocmai în regulă.
Petrolul de acum nu mai prezintă încredere din punct de vedere sportiv şi mă tem că nu va câştiga prea multe meciuri.Singura şansă ar fi ca Tamuz sau lemnaru să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme la loc în fotbaliştii de acum un an.