Fotbalistul Costin Gheorghe, de la Gaz Metan Mediaş, a venit la DNA, miercuri, fiind citat ca martor într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie din lumea fotbalului. Potrivit unor surse din justiţie, Costin Gheorghe a fost chemat de procurori să dea declaraţii într-un dosar nou deschis care ar viza meciuri aranjate.

Costin Gheorghe a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat să se prezinte în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba.

La DNA a fost citat să se prezinte miercuri şi fotbalistul Alexandru Muntean, tot de la Gaz Metan Mediaş, au precizat sursele citate.

Federaţia Română de Fotbal a deschis o investigaţie după ce jucătorii de la FC Braşov au fost premiaţi de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în 27 mai, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-0. Ulterior, Federaţia Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în acest caz.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara, în 6 iulie, că va trimite cazul meciului dintre FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş către "instituţiile abilitate", pentru a vedea dacă premierea jucătorilor braşoveni a fost sau nu legală.

"Dosarul este încă este în dezbatere la nivelul comisiilor jurisdicţionale ale federaţiei. Omologarea rezultatelor şi a clasamentului final s-a făcut cu această menţiune. Dar din punctul meu de vedere, comisiile jurisdicţionale nu au capacitatea instituţională de a produce suficient de multe dovezi astfel încât să ia o decizie într-o direcţie sau alta. Aşa că vom înainta aceste speţe, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, către instituţiile abilitate care au capacitate deplină. Pentru că o comisie jurisdicţională nu are capacitatea organelor abilitate ale statului de a chema oamenii la raport, de a face urmăriri sau interceptări. Iar aceste lucruri nu ţin de o comisie jurisdicţională", spunea Burleanu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF.

FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş au retrogradat în urma rezultatului de egalitate înregistrat, în 27 mai, pe Stadionul Tineretului, în ultima etapă a Ligii I, în primul eşalon rămânând Concordia Chaijna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploieşti, cu scorul de 3-2.

MEDIAFAX