Abdellah Zoubir l-a convins pe Selymes de calităţile sale la meciul cu CS Blejoi, dar şi la antrenamentele din Serbia. N-a mai fost nevoie de un al doilea joc, cel cu Cajetina. Francezul cu dribling de excepţie a semnat un contract pe trei ani, înaintea partidei în care avea să înscrie de două ori.
Conform fcpetrolul.ro, Zoubir (23 de ani), trecut pe la Grenoble, Istres şi Hibernian (Scoţia, liga I), a ajuns la Ploieşti la recomandarea unui vechi suporter petrolist, Dan Marinache, cu ajutorul căruia au venit, în anii trecuţi, la Petrolul jucători precum Boudjemaa, Mustivar sau Sauvadet. „Dacă fanii Petrolului vor reuşi să recompună <<Zidul Galben>>, atunci Zoubir are şansa să fie cel puţin la fel de bun ca şi Boudjemaa”, a spus Dan Marinache pentru www.fcpetrolul.ro.