În perioada 29-31 mai, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit European Judo Open seniori, competiţie la care au participat 319 sportivi din 41 de ţări. De la CSM Ploieşti - Steaua au participat patru sportivi - Andreea Chiţu (52 kg), Violeta Dumitru (48 kg), Horia Pană (100 kg) şi Fabian Munteanu (+100 kg) - iar bilanţul a fost de două medalii: aur prin Andreea Chiţu şi bronz prin Violeta Dumitru.
Andreea Chiţu le-a învins, pe rând, pe Selma Sejdinovic (Bosnia Herţegovina), Olga Gagarina (Rusia), Larisa Florian (România), în semifinală, iar, în finală, pe Birgit Ente, din Olanda. Performanţa i-a adus Andreei 100 de puncte în clasamentul mondial, graţie cărora se menţine pe locul al treilea al categoriei.
La 48 kg, Violeta Dumitru a avut următorul parcurs: a câştigat în primul tur în faţa sportivei Tatiana Osoianu (Repulbica Moldova), a pierdut în turul secund la Edna Carrillo (Mexic), apoi, în recalificări, a trecut de Aurore Clemence (Franţa), după care a învins-o în lupta pentru locul al III-lea pe Kimberley Renicks (Marea Britanie). Câştigătoare la categoria 48 kg a fost colega de lot olimpic a Violetei, Monica Ungureanu.
La masculin, Fabian Munteanu a fost învins de cubanezul Mendoza Garcia, iar Horia Pană a pierdut în faţa muntenegreanului Jovan Pekovic.
Competiţia de la Cluj a fost pentru fete ultimul test înainte de Jocurile Europei, ce vor avea loc în perioada 15-18 iunie, la Baku (Azerbaidjan). Atât Andreea Chiţu, cât şi Violeta Dumitru sunt calificate pentru prima ediţie a acestei competiţii organizate de către Comitetul Olimpic Internaţional.
csmploiesti.ro