Tehnicianul Petrolului, Mircea Rednic, nu-i poate folosi nici la meciul de mâine, cu CSU Craiova, pe Tchite şi De Lucas. Deşi era de aşteptat ca ei să intre, antrenorul lupilor a prezentat motivele pentru care cei doi – fotbalişti de bază la Petrolul – nu pot evolua în acest moment. “Nu, nu este o problemă mai gravă la Tchite. Îmi pare rău că l-am aruncat în luptă la meciul cu Iaşiul. Mai are nevoie de timp, nu vreau să-l forţez. De Lucas a vrut să intre. Dar simte în continuare o încărcătură din cauza unei leziuni musculare. Ce să fac, să-l forţez şi pe el? Am soluţii în centru, nu aici avem probleme, ci în atac. Sunt Marinescu, Filip, Coman şi Satli. Ultimul reprezintă o variantă pentru jocurile din deplasare. Acasă, nu”, a explicat Mircea Rednic.

De asemenea, Tamuz se află în continuare la recuperare după operaţia suferită la genunchi. Beţa este şi el accidentat. Nu au fost convocaţi Cobrea, Gallegos, Alecsandru şi Chiriţă.

Lotul pentru partida cu Craiova:

Pecanha, Bolboaşă – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Peteleu, Kronaveter, Marinescu, Nepomuceno, Teixeira, Astafei, Mareş, Vasilache, Satli, Fanchone, Coman, Filip, Pastorini. 

Foto> digisport.ro