Antrenorul Mircea Rednic n-a mai aşteptat până la finalul stagiului din Antalya pentru a da un răspuns în ceea ce priveşte înregimentarea lui Ciprian Vasilache. Mijlocaşul aflat de câteva zile în pregătire cu lupii a semnat un contract valabil până în vară.
“Sunt foarte bucuros că am revenit în fotbalul românesc şi că am şansa de a evolua la o echipă precum Petrolul. Sper să răsplătesc prin evoluţiile mele încrederea pe care mi-au acordat-o conducerea clubului şi antrenorul Rednic. Abia aştept să joc pe Ilie Oană în faţa minunaţilor suporteri ploieşteni. Sperăm că alături de ei să avem un retur reuşit şi să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Vasilache pentru site-ul oficial al clubului.
În ultimii doi ani în Ucraina, la Vorskla Poltava, şi în Correa de Sud, la Gangwon FC şi Chungiu Hummel, Ciprian Vasilache este un mijlocaş polivalent, putând evolua atât în centrul liniei mediene, cât şi pe cele două benzi, se arată pe site-ul oficial al clubului.