Chiar dacă Petrolul Ploieşti nu mai are legături directe cu industria petrolieră, odată ce fostul acţionariat a cedat societatea, se poate spune că primul amical al lupilor din Antalya se dispută în marea familie a petroliştilor. Cuvântul Neftci se traduce liber ca petrolist, lucrător în industria petrolieră. Neftci Baku se confundă, în toată istoria sa, de la înfiinţare, în 1937, şi până acum, cu principala bogăţie a statului azer, care, de altfel, a făcut şi din echipa din Baku o forţă regională. De altfel, Neftci e patronat de Oil Processing Plant şi are ca sponsor Socar, compania naţională de petrol, al cărei preşedinte este Ravnag Abdullaiev, chiar şeful federaţiei azere.

Jocul este programat astăzi, de la ora 17.00.