Confruntarea cu FCSB în semifinalele Cupei României are şi părţi bune şi părţi rele. Principalul aspect pozitiv este că semifinala se dispută tur-retur, aşa că lupii au o şansă în plus. Era mai bine dacă primul meci s-ar fi disputat la Bucureşti, iar cel decisiv, pe stadionul Ilie Oană. Dar chiar şi aşa, lupii vor fi sprijiniţi puternic de către supoteri.

Reprezentanţii Petrolului spun că ploieştenii vor face tot posibilul să se califice în marea finală de pe 31 mai. Dan Dorobeţ, cel care a asistat la tragerea la sorţi din partea Petrolului, a făcut apel la publicul ploieştean. “Se poate spune că sorţii nu ne-au fost favorabili, din moment ce jucăm cu echipa aflată pe primul loc. Din punct de vedere al rivalităţii, o finală între Petrolul şi Steaua ar fi fost altceva. Noi mizăm pe 14-15 mii de suporteri acasă, în primul meci. În retur, vor fi, probabil, 30.000 de ai lor, dar şi noi vom fi puternic reprezentaţi prin fanii noştri care vor face deplasarea la Bucureşti”, a spus oficialul Petrolului la sport.ro.

Marea ocazie a unui nou trofeu nu poate fi trecută cu vederea. Dacă Petrolul elimină FCSB, va fi, mai mult ca sigur, mai puternică şi în finala Cupei României, şi în campionat.

Foto: fcpetrolul.ro