Gigi Mulţescu a recunoscut de foarte multe ori că îi place foarte mult ca echipele pe care le antrenează să joace ofensiv şi, dacă se poate, în sistemul 4-3-3, unul care predispune la un fotbal axat pe faza de atac.
Sigur, pentru a putea aplica tu, ca antrenor, un astfel de sistem, ai nevoie de jucători capabili să pună în practică un astfel de sistem. La Petrolul, care a jucat în ultimii 2 ani doar în sistemul 4-2-3-1, este imposibilă această abordare, cel puţin acum.
”Ca să pot juca la Petrolul 4-3-3 îmi trebuie trei atacanţi care nu doar să ştie să marcheze, dar şi să combine. În plus, mi-ar trebui trei mijlocaşi cu tubul de oxigen în spate!”, a declarat Mulţescu, atunci când a fost chestionat pe această temă.
Chiar dacă, momentan, Petrolul nu pare a avea un lot care să-i ofere lui Mulţescu această variantă de joc, uşor-uşor lucrurile s-ar putea schimba şi, din retur, este posibil ca echipa antrenată de el să aibă o altă faţă pe faza ofensivă. De urmărit!