În plină campanie de inventare a unui partid supus lui Traian Băsescu, lideri PDL au început să înţeleagă că dacă doresc să meargă pe cont propriu în viitor ar trebui să taie în carne vie şi să elimine din partid oamenii preşedintelui. Gurile rele susţin că simbolul ruperii de preşedintele Băsescu ar fi excluderea din PDL a Elenei Udrea.
Liderii PDL au ajuns la concluzia că trebuie să meargă pe propriile picioare şi să se bată pentru un scor cât mai bun la europarlamentare. Şi după ce pedeliştii dornici de putere au plecat de mult spre PNL, PC sau PSD, în partid au mai rămas doar cei îndrăgostiţi de mirajul Traian Băsescu. Sunt oameni în interiorul partidului care aruncă pe piaţă ideea că Mişcarea Populară şi PDL vor deveni foarte curând un singur partid. Problema este că actualii şefi ai democrat liberalilor îşi doresc un partid fără Traian Băsescu şi consider că un semn al rupturii totale de preşedinte ar fi excluderea blondei Udrea. Fostul ministru al Turismului încearcă să demonstreze că vrea să împace ambele tabere şi susţine, în permanenţă, că nu va pleca la Partidul Mişcarea Populară.
Întrebat dacă partidul e deschis pentru venirea Elenei Udrea, dacă ar fi binevenită în partid, Eugen Tomac a subliniat: „Noi suntem deschişi dialogului cu toţi cei care susţin proiectele preşedintelui Traian Băsescu”.
Se pare că viitorul preşedinte al PMP ar fi chiar Elena Udrea, dar deocamdată blonda aşteaptă ca toate structurile noului partid să fie înfiinţate. În plus, Elenei Udrea i-ar conveni de minune să fie exclusă din PDL pentru a-l putea acuza pe Vasile Blaga de răzbunare.