Radu Câmpeanu, preşedintele fondator al PNL, a fost internat de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală
Liberalul este internat la terapie intensivă cu infecţie respiratorie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al spitalului Bogdan Opriţa. Radu Câmpeanu a fost adus la spital cu o ambulanţă, având dureri în piept şi oscilaţii de ritm cardiac, motiv pentru care a fost suspectat de un sindrom coronarian. Fostul preşedinte al PNL a împlinit, pe 28 februarie, vârsta de 91 de ani.
Radu Câmpeanu a reînfiinţat Partidul Naţional-Liberal, imediat după Revoluţia din decembrie 1989, fiind totdată şi candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990.
Ulterior, a fondat PNL Câmpeanu, partid care a revenit în interiorul PNL la începutul deceniului trecut. Câmpeanu este unul dintre "seniorii" liberali, alături de Mircea Ionescu-Quintus.