USR PLUS a transmis, printr-un comunicat de presă de luni seară, că procesele verbale ale AEP conţin erori, iar rezultatele reale la votul politic pentru consiliile locale sunt altele.

 

Comunicatul USR PLUS: ”Situaţia din procesul-verbal de pe site-ul AEP este eronată cu privire la USR PLUS, astfel:

1. AEP a omis în mod eronat să pună în procesul-verbal rezultatele de la Bucureşti.

2. Alianţa USR PLUS a fost în mod eronat înregistrată sub mai multe nume de competitori electorali (ex. pt Brăila apare un competitor numit Alianţa USR PLUS Brăila – deşi este aceeaşi alianţă ca în celelalte judeţe). Rezultatele reale la votul politic pentru consiliile locale (cel mai relevant) sunt următoarele:

– USR PLUS a obţinut 748.171 de voturi reprezentând 9,34% din totalul voturilor valabil exprimate, adică 8.013.291

– USR PLUS a obţinut 1.607 de mandate de consilieri. Aceste numere NU includ voturile şi mandatele obţinute în alianţe cu alte partide (de ex. Forumul Democrat al Germanilor din România sau PNL) ci doar pe cele obţinute de USR şi PLUS, separat sau împreună. În fapt, numărul de voturi şi de mandate obţinut este chiar mai mare, luându-le şi pe acelea obţinute în alianţe cu aceste terţe partide în considerare”, se arată în comunicatul USR PLUS.

 

ştirea iniţială

PNL a obţinut cele mai multe voturi pe ţară la alegerile locale din 27 septembrie, atât în ceea ce priveşte primăriile, cât şi consiliile locale şi judeţene, potrivit rezultatelor finale publicate luni de Biroul Electoral Central (BEC), la mai bine de două săptămâni de la data scrutinului.

 

PSD s-a clasat pe locul secund, iar Alianţa USR Plus – pe locul 3, Autoritatea Electorală Permanentă indicând un scor de sub 7% din totalul voturilor. G4Media.ro a analizat însă voturile la consiliile locale, inclusiv la cele de şase Sectoare din Capitală, care arată că USR şi PLUS au obţinut, în diversele combinaţii în care au candidat, un număr total de 748.171  de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 9,33%.

 

Deşi liberalii au obţinut mai multe voturi însă, social-democraţii şi-au adjudecat cu trei preşedinţi de consilii judeţene mai mult şi cu aproximativ 130 de primari în plus.

 

La fel s-a întâmplat şi în cazul PMP, partid care, deşi a obţinut mai puţine voturi decât Alianţa USR Plus, a contabilizat în final cu 22 mai mulţi primari, dar şi un număr mai mare de consilieri locali şi judeţeni.

 

În schimb, UDMR s-a clasat pe locul 3 în ceea ce priveşte numărul de primari, consilieri locali şi judeţeni, deşi la numnărul de voturi se situează abia pe locul 5.

 

Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a reuşit să îşi adjudece 36 de primari, în vreme ce ALDE, formaţiunea patronată de Călin Popescu Tăriceanu a câşigat 15 primării.

 

Rezultatele obţinute de PNL la alegerile locale:

  • primării – 34,58 % – 2.578.820 voturi – 1.232 de primari
  • consilii locale – 32,87 % – 2.420.413 voturi – 14.182 de consilieri locali
  • consilii judeţene – 30,76 % – 2.212.904 voturi – 474 consilieri judeţeni
  • preşedinţi de consilii judeţene – 31,07 % – 2.261.157 voturi – 17 preşedinţi

 

Rezultatele obţinute de PSD la alegerile locale:

  • primării – 30,34 % – 2.262.791 voturi – 1.362 primari
  • consilii locale – 28,40 % – 2.090.777 voturi – 13.820 consilieri locali
  • consilii judeţene – 22,32 % – 1.605.721 voturi – 362 consilieri judeţeni
  • preşedinşi de consilii judeţene – 22,85 % – 1.663.399 voturi – 20 preşedinţi

 

Rezultatele obţinute de Alianţa USR Plus la alegerile locale:

  • primării – 6,57 % – 490.362 voturi – 28 primari
  • consilii locale – 9,33% % – 748.171 voturi – 1.607 consilieri locali
  • consilii judeţene – 6,65 % – 478.659 voturi – 65 consilieri judeţeni
  • preşedinşi de consilii judeţene – 6,03 % – 439.324 voturi – 0 preşedinţi

 

*USR şi PLUS au candidat şi în alte formule decât ”Alianţa USR PLUS”, contabilizând astfel câteva zeci de mii de voturi în plus. Situaţii similare se întâlnesc şi la celelalte partide.

Rezultatele obţinute de PMP la alegerile locale:

  • primării – 4,73 % – 353.005 voturi – 50 primari
  • consilii locale – 5,71 % – 420.791 voturi – 2.137 consilieri locali
  • consilii judeţene – 5,88 % – 423.147 voturi – 67 consilieri judeţeni
  • preşedinţi de consilii judeţene – 0 preşedinţi

 

Rezultatele oficiale obţinute de UDMR la alegerile locale:

  • primării – 4,01 % – 299.334 voturi – 199 primari
  • consilii locale – 4,92 % – 362.442 voturi – 2.360 consilieri locali
  • consilii judeţene – 5,28 % – 379.924 voturi – 92 consilieri judeţeni
  • preşedinţi de consilii judeţene – 5,03 % – 366.480 voturi – 4 preşedinţi

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro/