Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost depusă astăzi de PSD, după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

 

Potrivit unor surse, parlamentarii PSD au fost mobilizaţi, au fost anulate deplasările şi urmează ca în acest weekend să aibă loc discuţii despre posibile sancţiuni pentru cei care vor lipsi de la votul moţiunii de cenzură.

 

De asemenea, în weekend este programată o întâlnire între conducerea de partid şi parlamentari.

 

Textul moţiunii de cenzură va fi citit, cel mai probabil, luni, dar este puţin probabil ca votul să fie tot săptămâna viitoare.

 

”Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar - mai ales! - pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentaţii ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului şi de a-şi crea astfel un avantaj în competiţia electorală”, arată iniţiatorii demersului antiguvernamental.

 

Potrivit documentului, prin moţiunea de cenzură se sancţionează tocmai încălcarea gravă a standardelor electorale.

 

“Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie. Aţi ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, aţi călcat în picioare normele constituţionale şi aţi trecut cu tancul peste standardele europene doar pentru a vă satisface setea electorală de putere! Curtea Constituţională v-a spus deja, prin cele două decizii din 29 ianuarie 2020, că mergeţi pe un drum greşit. Că este un abuz de putere să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară. Că PNL încalcă grav Legea fundamentală! Domnule Orban, aţi deschis o cutie a Pandorei care poate avea repercusiuni tragice pe viitor asupra tuturor românilor. Regulile democratice nu sunt facultative!”, susţin semnatarii moţiunii.

 

Social democraţii au deja susţinerea celor de la UDMR şi a doi parlamentari care au plecat din ALDE, conform unor surse politice. Asta înseamnă 232 de voturi, cu unul mai puţin de cât ar avea nevoie ca moţiunea să treacă, iar Guvernul Orban să fie demis.

 

Odată cu demiterea Guvernului, se deschide calea spre alegeri anticipate, pe care atât liberalii, cât şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, şi le doresc. Dacă moţiunea nu va trece, PSD a anunţat că va ataca legea la Curtea Constituţională.

 

“Niciunde în Europa, în acest moment, nu şi-a permis nicio putere să modifice legile electorale cu aşa de puţin timp înaintea alegerilor, indiferent de ce alegeri vorbim. În cazul de faţă vorbim de alegerile locale. Nimeni până acum în România în cei 30 de ani de democraţie consideraţi totuşi puţini ca şi democraţie nu şi-a permis cu un Guvern în funcţie de interesele proprii să vină cu modificări la legile electorale. Este cea mai gravă criză de abuz de putere. (...) Mâine vom depune moţiunea de cenzură şi la prânz vom face Biroul permanent reunit pentru programul de citire a moţiunii.”, a declarat miercuri liderul PSD.

 

În 16 ianuarie, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură, dacă Guvernul Ludovic Orban îşi va angaja răspunderea în parlament în privinţa alegerii primarul în două tururi de scrutin.

 

″În cazul angajării, singura posibilitate să nu intre în vigoare legea este dărâmarea guvernului şi asta se poate face prin moţiune de cenzură. Din punctul nostru de vedere, va fi o moţiune de cenzură şi vom vota moţiunea de cenzură în momentul când va fi dezbătută în Parlament şi votată”, a spus liderul UDMR.

 

Ce prevede Constituţia

 

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, iar în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului se poate depune o moţiune de cenzură.

 

Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură depusă a fost adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

 

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. PSD are 198 de parlamentari şi UDMR - 30, în total fiind 228 parlamentari care ar vota pentru.

 

După depunerea moţiunii de cenzură urmează ca Birourile permanente reunite să se întrunească să stabilească calendarul dezbaterii. Potrivit regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

 

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro