Sorin Roşca Stănescu a fost exclus din PNL în urma acuzelor publice adresate de acesta preşedintelui Traian Băsescu.
Şedinţa conducerii PNL în care s-a votat asupra propunerii de excludere din partid a lui Sorin Roşca Stănescu s-a desfăşurat în prezenţa senatorului, care nu a dorit să facă declaraţii înaintea reunirii acestui for. Crin Antonescu a spus că nu "accepta golănii în partid", fiind nemulţumit de faptul că Roşca Stănescu a aruncat pe piaţă nişte documente false
Sorin Roşca Stănescu a fost rugat de jurnalişti să-şi prezinte public punctul de vedere în ceea ce priveşte propunerea de excludere a sa din partid, anunţată de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a fost convocată şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL. Antonescu a precizat că la şedinţa de luni a BPN senatorul Sorin Roşca Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere.
Crin Antonescu, a declarat şi vineri seară, la România TV, că, dacă documentele invocate de senatorul Sorin Roşca Stănescu în privinţa preşedintelui Traian Băsescu sunt false, va propune excluderea acestuia din partid, o reuniune a forurilor de conducere ale PNL putând avea loc luni sau marţi.