La alegerile parlamentare din 11 decembrie se vor putea vota liste ale unor partide care nu respectă legea electorală, fiind alcătuite doar din candidaţi de sex masculin.
Sunt 19 astfel de cazuri, însă birourile electorale de circumscripţie au validat toate aceste liste cu candidaţi.
Astfel, în situaţia de a nu avea nicio femeie pe lista de candidaţi se află partidele: ALDE Alba, Buzău şi Diaspora, USR Dâmboviţa, PMP Ialomiţa, PRU Mehedinţi, PER Bucureşti pentru Camera Deputaţilor şi PNL Covasna, PRU Alba şi Mehedinţi, PRM Alba, Dolj şi Harghita, PER Buzău, Dâmboviţa şi Bucureşti, PMP Harghita, Ialomiţa şi Sibiu pentru Senat, scrie Adevărul.
Cu toate că aceste liste de candidaturi la nivel de circumscripţie nu respectă Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, la art. 52, alin. 2.
În PNL, doar 26,22% dintre candidaţi sunt femei, în timp ce PSD stă puţin mai bine, la 29,19%. Cea mai slabă participare feminină se înregistrează la PMP, cu 24%, iar cea mai puternică se înregistrează la Partidul Socialist Român, 41,5 la sută.
Ponderea femeilor candidate pentru cele 11 partide analizate de Coaliţia pentru Egalitate de Gen este: 28% pentru Camera Deputaţilor şi 32% pentru Senat.
Nu au fost studiate listele partidelor cu candidaţi doar în câteva circumscripţii – Partidul Verzilor, PACT, BUN, etc. – şi nici listele care aparţin minorităţilor naţionale.