Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nivelul cotei unice va rămâne cel actual, aşa cum prevede şi programul de guvernare, respectiv 16%.
"Cota unică rămâne cum am stabilit şi cum scrie şi în programul de guvernare 16%", a declarat Antonescu, co-preşedinte al USL, aflat în vizită la Alro Slatina.
Şi vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că nivelul de 16% al cotei unice asigură competitivitate pentru economia românească şi va rămâne neschimbat în perioada 2013-2016.
„Din punct de vedere al impozitării directe, pe profit, pe dividende şi pe toate veniturile obţinute de o persoană fizică, cota de 16% este una dintre cele mai mici din UE şi din acest punct de vedere suntem cei mai competitivi din acest punct de vedere. Ea va rămâne neschimbată pe perioada 2013-2016”, a declarat Chiţoiu, făcând referire la informaţia vehiculată recent în media privind discuţii pentru creşterea acesteia la 22% din 2014.