Senatorul Andrei Volosevici, candidatul PNL la Primăria Ploieşti, se află în acest moment la sediul DNA Ploieşti fiind audiat într-un dosar privind finanţarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploieşti.
Conform unor surse din anchetă, Volosevici are calitatea de suspect fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul privind finanţarea echipei de fotbal Petrolul. Fiind senator, Andrei Volosevici are imunitate parlamentară.
Anterior, în dosarul în care este audiat Andrei Volosevici, au fost chemaţi ca martori consilierii locali din perioada 2008- 2012
Andrei Volosevici a fost primar al Ploieştiului din partea PDL, în mandatul 2008-2012, iar în toamna lui 2012 a fost ales senator.
Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, cel care a câştigat alegerile în 2012 din partea PSD în defavoarea lui Volosevici, a fost trimis în judecată anul trecut de procurorii DNA Ploieşti într-un alt dosar referitor la premierea echipei FC Petrolul Ploieşti din fonduri de la bugetul local.