Parlamentul a decis, marţi, 6 octombrie, numirea lui Gabriel Vlase în funcţia de preşedinte al Comisiei de cod electoral.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens cu 312 voturi „pentru” şi trei abţineri.

Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu, s-a angajat să propună plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetăţenilor din afara graniţelor.

„Îmi întăresc acel angajament pe care l-am luat aici şi în numele preşedintelui de comisie, împreună cu AEP, împreună cu colegii de la toate celelalte grupuri parlamentare, că respectiva comisie va propune plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetăţenilor din afara graniţelor României”, a spus Neacşu, în plenul Parlamentului.

În urma unei pauze de consultări, liderii grupurilor parlamentare au decis să ia act de angajamentul liderului PSD, Marian Neacşu, ca, până la mijlocul săptămânii viitoare, să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat pentru dezbatere.

Liderul grupului parlamentar al PNL, Eugen Nicolăescu, a susţinut, în cadrul dezbaterilor, că nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen.

„Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la următoarea variantă de comunicare publică: luăm act de angajamentul liderului PSD, dl. Neacşu, ca până la mijlocul săptămânii viitoare să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat Parlamentului pentru dezbatere. Nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen şi, în consecinţă, vom urmări dacă se va respecta sau nu acest termen, dar grupurile PNL vor vota împotriva hotărârii pe care astăzi o va adopta majoritatea parlamentară”, a precizat Nicolăescu.

Deputatul PNL Mihai Voicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Comisiei de cod electoral ca formă de protest faţă de „tergiversarea” de către PSD a adoptării legii votului prin corespondenţă, anunţa pe 22 septembrie copreşedintele liberalilor, Alina Gorghiu