Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, la finalul şedinţei comune a guvernelor României şi Republicii Moldova, că va propune Parlamentului un acord privind o asistenţă financiară rambursabilă în valoare de 150 milioane euro pe o perioadă de 5 ani între Guvernul României şi cel al R. Moldova.
"Guvernul României propune Parlamentului României, în egală măsură Guvernul Republicii Moldova propune Parlamentului de la Chişinău un acrord privind o asistenţă financiară rambursabilă în valoare de 150 de milioane de euro pe o perioadă de 5 ani între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova", a anunţat premierul Victor Ponta la finalul şedinţei comune a celor două Guverne, adăugând că ţara vecină trece acum printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar şi bugetar.
"Până la momentul la care va avea un acord cu instituţiile financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, aşa cum am avut şi noi în anii trecuţi, cred că este de datoria şi mai ales este de puterea României ca într-un moment dificil să fim primii care spunem da, suntem aici, vă putem sprijini şi putem să vă dăm acest împrumut rambursabil", a declarat Ponta.
Prim-ministrul a precizat că împrumutul va fi acordat Republicii Moldova "în condiţii extrem de avantajoase".
"Această asistenţă financiară se va acorda cu o dobândă egală cu cea care este plătită de România în momentul împrumutului pe piaţa internaţională, în jur de 1,5 la sută, deci condiţii extrem de avantajoase", a precizat Victor Ponta, arătând, totodată, că România nu pierde şi nu câştigă din acest acord şi nu vede acest lucru "ca pe o operaţiune comercială, o afacere", ci ca pe un ajutor pe care îl dă "celui mai apropiat prieten atunci când are nevoie".
Victor Ponta a dat asigurări că a discutat despre acest acord şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu liderii partidelor politice şi cu preşedinţii celor două Camere.
Pe de altă parte, premierul a spus că a parafat un nou protocol adiţional la Acordul între România şi Republica Moldova privind finanţarea nerambursabilă a unor proiecte, în aşa fel încât statul român să poată finanţa din Acordul anterior proiecte importante de interconectare a sistemelor de transport de energie.
"Pentru că există această prioritate strategică pentru România şi Moldova de a avea interconectarea sistemelor de energie, atât energie electrică cât şi gaze şi pentru a putea finanţa aceste proiecte care sunt evident costisitoare este nevoie de fonduri pe care România le pune la dispoziţie, le pune şi Guvernul Republicii Moldova şi instituţiile financiare, creditorii internaţionali care cred că această dezvoltare a interconectării între România şi Moldova are o perspectivă pozitivă pe termen mediu şi lung", a spus Ponta.
În acelaşi context, primul-ministru a ţinut să sublinieze faptul că această interconectare este un "proiect strategic" care trebuie dus mai departe în perioada următoare, în aşa fel încât Republica Moldova "să atingă ceea ce România a reuşit deja şi anume un tip de independenţă energetică care să o scutească de şantaj politic prin intermediul energiei".
Pe de altă parte, Victor Ponta a anunţat că va transfera suma de cinci milioane euro către Republica Moldova pentru a continua poriectul ce vizează grădiniţele din ţara vecină.
"Am găsit cu această ocazie a şedinţei de guvern comune faptul că în bugetul actual aprobat de Parlamentul României, bugetul de pe 2015 al Ministerului Dezvoltării Regionale de la Bucureşti, mai erau încă 5 milioane de euro pentru grădiniţe, în aşa fel încât bine că i-am găsit acum şi vestea bună e că imediat ce primim proiectele de grădiniţe care n-au fost incluse pe lista iniţială, putem să transferăm cei 5 milioane de euro şi practic cel mai popular proiect din Republica Moldova finanţat de Guvernul României şi anume proiectul cu infrastructura de grădiniţe poate să continue şi în acest an cu suma de 5 milioane de euro", a precizat Victor Ponta.