Rusia a trimis trei tancuri în ajutorul separatiştilor din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, însă traseul lor a fost întrerupt după ce forţele guvernamentale le-au interceptat în apropiere de oraşul Snizhne, aproape de destinaţie, scrie Adevărul.
„În seara aceasta trei tancuri T-2 au traversat graniţa Ucrainei dinspre Rusia. Unul dintre tancuri este în oraşul Snizhne. Celelalte două sunt în afara oraşului. Aceste tancuri au fost interceptate de trupele ucrainene în apropiere de Snizhne. Lupta este în desfăşurare. Există informaţii potrivit cărora un tanc T-2 a fost lovit“, a declarat Arseni Avakov, ministrul ucrainean de interne.
În apropiere de graniţa cu Ucraina sunt mobilizate forţe ruse suplimentare, gata să traverseze oricând frontiera în cazul unui ordin. Anterior acestui raport, liderul grupului de Rezistenţă Informaţională, ucraineanul Dmitro Timciuk a transmis prin intermediul paginii sale de Facebook că rebelii din Snizhne au primit două tancuri, cel mai probabil model T-72.
Insurgenţi separatişti din sud-estul Ucrainei anunţă că încep ceea ce ei numesc „vânătoarea“ comandanţilor Operaţiunii Antitero, ai batalioanelor de voluntari şi ofiţerilor ucraineni. „Puteţi să luaţi declaraţiile noastre în glumă, dar atunci când vă vom prinde, nu va mai fi loc pentru negocieri“, se spune într-o înregistrare postată pe youtube. Ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, de asemenea este considerat o „ţintă“. Continuă răpirile în zonele controlate de separatişti. În ultimele 24 de ore, miliţia din Doneţk a înregistrat patru plângeri de răpre de persoane, depuse de rudele acestora. Primarul „separatist“ al oraşului Mariupol, Aleksandr Fomenko, a fost oprit şi scos din maşina sa de către patru necunoscuţi chiar în centrul oraşului în dimineaţa zilei de joi. Este al treilea primar desemnat de separatiştii din regiunea Doneţk în Mariupol care este răpit. Rusia a continuat, în ultimele săptămâni, să acuze forţele ucrainene că recurg la mijloace disproporţionate în operaţiunea armată împotriva insurecţiei, în estul ţării.