Peste 400 de participanţi la Simpozionul Internaţional de Yoga care se desfăşoară în staţiunea Băile Herculane au format, joi seară, prima spirală din cadrul taberei anuale, relatează Mediafax.
Simpozionul Internaţional de Yoga din Băile Herculane se desfăşoară în perioada 1-11 mai, fiind aşteptate să participe, porivit autorităţilor, aproximativ 3.000 de persoane din ţară şi din străinătate.
Tema taberei yoga din acest an este, ca şi anul trecut, "Taina dezvăluită a ipostazelor dumnezeieşti şi a atributelor divine".
"Este un nou simpozion de yoga organizat de Şcoala de yoga, Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Este un simpozion care are deja o tradiţie de mai bine de 20 de ani la Băile Herculane", a declarat Costică Cojocaru, purtătorul de cuvânt al taberei yoghinilor de la Băile Herculane.
Potrivit acestuia, liderul MISA, Gregorian Bivolaru, "va intra în contact telepatic cu participanţii la tabăra de la Băile Herculane prin intermediul unor conferinţe".
În cadrul taberei, yoghinii vor forma opt spirale.
Locurile de cazare din Băile Herculane sunt ocupate în totalitate de către participanţii la tabără, care şi-au rezervat camere la hotelurile şi pensiunile din staţiune.
"Este un eveniment foarte important, staţiunea are un grad de ocupare de peste sută la sută pentru că membrii MISA şi-au făcut prieteni în Băile Herculane şi sunt foarte mulţi care vor merge şi spre case private. Practic este prima încasare mai serioasă pentru prestatorii de turism din Băile Herculane şi vreau să spun că este momentul de începere a sezonului în staţiune. Am pregătit tot ceea ce trebuie pentru grupul MISA, le oferim la aceleaşi tarife şi în aceleaşi condiţii în toate zonele publice de care ei au nevoie, le dăm tot concursul şi ne bucurăm că revin la Băile Herculane", a declarat primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu.
Şi hotelierii din Băile Herculane s-au pregătit pentru tabăra yoghinilor, astfel că unele unităţi de cazare care au fost închise în perioada iernii s-au deschis de miercuri.
În perioada taberei anuale a yoghinilor, în pensiunile şi hotelurile din Băile Herculane se pregătesc meniuri vegetariene.
Sute de yoghini participă la tabăra MISA de la Băile Herculane
2 mai 2014
(127 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Putin se află în vizită în Turcia şi se va întâlni cu Recep Erdogan
(10 octombrie 2016)
29 vizualizări
Bondarenko a câştigat duelul campionilor la săritura în înălţime
(15 iunie 2014)
54 vizualizări
Traficul pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, deviat în urma unui accident în care au fost implicate două camioane
(5 octombrie 2016)
44 vizualizări
Descinderi la clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu
(7 octombrie 2013)
48 vizualizări
Minerii de la Lonea s-au blocat în subteran. Sunt nemulţumiţi de primele de Paşte!
(9 aprilie 2015)
150 vizualizări
Marian Vanghelie rămâne în arest încă 30 de zile
(18 aprilie 2015)
34 vizualizări
Al-Qaida a preluat controlul total asupra oraşului irakian Fallujah
(4 ianuarie 2014)
47 vizualizări
Trei români au murit într-un accident rutier in Franţa. Alţii patru au fost răniţi !
(3 iunie 2019)
112 vizualizări
A fost identificat ultimul atentator de la Bataclan
(9 decembrie 2015)
40 vizualizări
Şapte persoane trimise în judecată în dosarul sclaviei de la Berevoeşti
(7 iunie 2018)
54 vizualizări
Băsescu: CSAT a aprobat prezenţa unor aeronave de luptă NATO pe aeroporturile din România.
(4 septembrie 2014)
32 vizualizări
Bud Spencer, alias Piedone, legenda comediilor de acţiune, a murit
(28 iunie 2016)
179 vizualizări
Un alpinist român a murit în masivul Mont Blanc
(19 august 2014)
73 vizualizări
Proteste de amploare la Atena
(23 iulie 2015)
33 vizualizări
Şeful Secretariatului General al Guvernului, chemat la DNA
(10 iulie 2014)
67 vizualizări
Alertă chimică în Brazilia! 50 de persoane au ajuns la spital
(15 ianuarie 2016)
43 vizualizări
Giurgiu: 14 persoane, audiate pentru că ar fi convins oameni ca în schimbul unor sume de bani să fie asociaţi ai unor firme fantomă
(14 aprilie 2017)
32 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























