Patru case din Sectorul 5 al Capitalei ard într-un incendiu izbucnit joi dimineaţă şi există pericolul ca focul să se extindă la alte imobile aflate în apropiere, pompierii intervenind cu opt austospeciale, a declarat Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Potrivit lui Adrian Marin, incendiul a izbucnit în jurul orei 09.00, la o casă de pe strada Surăneşti, iar ulterior flăcările au cuprins alte trei imobile aflate în apropiere.
În urma apelului primit la numărul de urgenţă 112, la locul incendiului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Ulterior, din cauza extinderii incendiului, au fost trimise alte trei autospeciale.
O persoană care a suferit un atac de panică primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.