Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu (PSD), suspectat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, a fost ridicat de anchetatori, miercuri după-amiază, de la locuinţa părinţilor săi din comuna Topleţ (Caraş-Severin), în urma unor percheziţii care au durat câteva ore.
Percheziţiile la locuinţa din Topleţ a părinţilor şefului CJ Mehedinţi, începute miercuri dimineaţă, s-au încheiat în jurul orei 14.15, când Adrian Duicu a fost scos de către anchetatori din casă, fiind urcat într-o dubă a Poliţiei.
El a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi. Anchetatorii au ridicat din locuinţa părinţilor lui Duicu şi doi saci cu documente.
Anchetatorii au ridicat din locuinţa părinţilor lui Duicu şi doi saci cu documente.
Preşedintele CJ, Adrian Duicu, şi şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, sunt suspectaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.
Procurorii DNA au făcut percheziţii, miercuri, la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, într-un dosar privind fapte de corupţie săvârşite de funcţionari cu funcţii de conducere în plan local, în perioada 2012-2013 şi în luna ianuarie 2014.