Avionul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines deviase de la traiectorie, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nu există supravieţuitori, anunţă autorităţile, citate de CNN. Conform datelor obţinute prin satelit şi de către echipele de căutare, avionul Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth.

"Trebuie să vă informăm că, potrivit noilor date obţinute, Cursa MH370 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian", a comunicat compania Malaysian Airlines.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

"Regretăm că am ajuns la concluzia clară că Zborul MH370 s-a prăbuşit şi că nu există surpavieţuitori. Trebuie să acceptăm ceea ce indică toate dovezile - că avionul s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian", a declarat premierul Malaysiei, Najib Razak.