În zilele următoare atmosfera se schimbă considerabil, iar temperaturile redevin normale pentru sfârşitul lunii martie. La mijlocul săptămânii maximele nu mai trec de 18 grade în nicio regiune. Luni, mai ales în jumătatea de vest a ţării, vor fi averse însoţite de descărcări electrice, vânt în rafale şi se pot strânge cantităţi de apă mai însemnate.
Marţi, ploile se extind în toate regiunile, iar miercuri va mai ploua prin nord, centru şi nord-est. La munte, sunt aşteptate şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În Bucureşti:
Luni, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal, cerul se va înnora în cursul nopţii, iar spre dimineaţă este posibil să apară câţiva stropi de ploaie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade.
Marţi, cerul va fi înnorat şi trecător va ploua slab. Temperatura aerului, în scădere faţă de ziua precedentă, va avea o maximă de 16 - 17 grade. Miercuri, condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar la amiază se vor înregistra cel mult 16 grade.