Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin susţine că pe 20 martie, în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii tuturor ministerelor relevante, Federaţia Rusă va discuta despre „situaţia privind blocada Transnistriei“.
„De fapt, Ucraina a anuntat blocada Transnistriei. Astăzi, graniţa dintre Ucraina şi Transnistria a fost blocată, pentru toţi bărbaţii în vârstă de 18-65 de ani, cu cetăţenie rusă. Acest lucru, este o încălcare gravă a statutului Ucrainei ca participant în procesul de negocieri ca un garant de consolidare a păcii“, a declarat Dmitri Rogozin, potrivit agenţiei Itar-Tass.
Totodată, oficialul rus a vorbit şi despre discuţiile pe care Moscova le va avea în privinţa regiunii transnistrene.
„Deja pe 20 martie, vom avea o întâlnire mare, seriosă, cu toate ministerele şi departamentele relevante din Rusia, astfel încât conducerea transnistreană să simtă prezenţa unui grup de consultanţi, consilieri din partea guvernului rus cu privire la problema supravieţuirii în perioada unei blocade economice care astăzi încă este o realitate. Situaţia se va complica şi mai mult în cazul în care Republica Moldova va semna acordul cu Uniunea Europeană“, a spus vicepremierul rus.
Pe 20 martie, guvernul Federaţiei Ruse va discuta despre "situaţia privind blocada Transnistriei"
18 martie 2014
(65 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Poliţist mort şi jandarm rănit, într-un accident rutier pe DN 39, între 2 Mai şi Vama Veche
(27 iulie 2017)
40 vizualizări
Doi români, arestaţi la Casablanca după ce asupra lor s-au găsit peste 11 kilograme de haşiş
(29 octombrie 2015)
35 vizualizări
Spania: Poliţia a anihilat o reţea de contrabandişti de arme
(24 iulie 2016)
37 vizualizări
Alţi 62 de copii cu probleme digestive, internaţi în Argeş
(1 martie 2016)
60 vizualizări
O persoană decedată într-un accident pe strada Găgeni
(22 aprilie 2014)
381 vizualizări
Fără referendum pentru Catalonia
(27 septembrie 2014)
55 vizualizări
Atac cu macetă în Germania
(25 iulie 2016)
78 vizualizări
Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni
(11 iulie 2017)
75 vizualizări
Adjunctul Poliţiei Capitalei a fost adus cu mandat la DNA!
(14 octombrie 2015)
46 vizualizări
Atentate sângeroase la Bagdad
(21 iulie 2013 - Cristina IANCU)
54 vizualizări
Angajatul unei spălătorii a furat o maşină lăsată la lustruit şi a plecat cu ea beat şi fără permis
(23 octombrie 2015)
56 vizualizări
Ucraina vrea să ridice un zid la frontiera cu Rusia
(30 martie 2015)
49 vizualizări
Cele opt scurtmetraje documentare propuse pentru Oscar
(21 octombrie 2014)
43 vizualizări
Şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana urmăriţi penal
(4 iulie 2014)
56 vizualizări
Parohul unei mănăstiri a fost jefuit. Ţinea în chilie 344.000 de lei
(29 noiembrie 2016)
88 vizualizări
Partidul Syriza, întrecut de adversarii de dreapta în sondajele din Grecia
(18 ianuarie 2016)
45 vizualizări
Aeroportul din Simferopol, ocupat temporar de un comando de luptători mascaţi
(28 februarie 2014)
79 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























