Guvernul american a anunţat noi măsuri administrative în vederea instuirii unui control şi mai strict asupra circulaţiei armelor de foc, după un an de la masacrul de la Newtown. În urma atactului în care au fost ucişi 20 de copii cu vârste de şase şi şapte ani şi şase membre ale personalului Şcolii Primare Sandy Hook din acest oraş, în statul Connecticut (nord-est), în decembrie 2012, preşedintele Obama a îndemnat la revizuirea regulilor cu privire la circulaţia armelor de foc.

Efortul său s-a lovit, însă, în aprilie 2013, de refuzul Congresului, scrie AFP.

Obama a promis atunci că va emite decrete şi alte măsuri administrative într-o încercare de a împiedica producerea unor asemenea tragedii, iar unele au fost deja anunţate, ca de exemplu alocarea unor bugete în vederea îmbunătăţirii îngrijirilor psihiatrice.

Departamentul Justiţiei a anunţat vineri că va propune o clarificare a textelor federale care stabilesc cui îi poate fi interzis să deţină o armă de foc din motive psihiatrice.