Rapperul Mac Miller, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort la locuinţa sa, aparent din cauza unei supradoze, anunţă BBC.

Rapperul, al cărui nume real este  Malcolm James McCormick, a devenit celebru cu albumul său de debut din 2011, iar acum urma să începă turneul de promovare a celui mai recent album Swimming.

"În dimineaţa zilei de 7 septembrie, Malcolm McCormick a fost găsit inconştient.... autoirtăţile au fost anunţate şi a fost declarat mort la 11:51 (18:51 GMT)", au precizat autorităţile.

Urmează să fie făcută autopsia pentru a se stabili cauzele decesului.

Miller s-a despărţit anul acest de iubita sa, cântăreaţa Ariana Grande, despărţirea lor fiind intens mediatizată. 

Cei doi s-au întâlnit în 2012, au colaborat la câteva melodii şi au cântat împreună la concertul One Love din Manchester din 2017.